Mii de românce au plecat din ţară că să aibă grijă de bătrânii altora. Câştigă 1.200 – 1.500 de euro pe luna pentru o muncă pe care nemţoaicele nu o fac. Statul german subvenţionează servicii care la noi sunt un lux.
În Germania speranţa de viaţă a atins cifre record şi a ajuns la o medie de 83 de ani. Cheltuielile alocate de germani îngrijirii pe termen lung a bătrânilor vor creşte de la 1,4% din PIB în prezent la 3,3% din PIB până în anul 2060, potrivit unui raport al Comisiei Europene. La noi este de 0,69% din PIB.
Piaţa îngrijitorilor la domiciliu e dominată de poloneze, unguroaice şi românce. Christian Fisher a trăit în Germania până acum trei ani când s-a întors în ţară noastră că să preia conducerea unei firme ce trimite românce să îngrijească bătrâni în Germania. Femeile încheie un contract cu compania care se obligă să le găsească o familie de nemţi. Comisionul îl plătesc firmele care contractează, iar transportul, masă şi trainingul sunt suportate de compania lui Christian.
Aşa se explică şi exodul personalului calificat spre Germania şi nu numai. La sediul din localitatea Marburg lucrează Anca, o româncă ce ţine legătură cu cele care vor să vină în Germania şi să câştige între 1.200 şi 1.500 de euro pe lună.
Înainte de a ajunge la familiile de nemţi, româncele primesc toate datele lor şi au voie să refuze, dacă nu cred că pot face faţă. Elena a ajuns în Germania în urmă cu aproape trei luni şi pentru că nu ştia nemţeşte a ajuns în casă unei săsoaice care a emigrat în timpul comunismului. A avut trei copii. Fetele au murit, iar băiatul stă destul de departe şi nu poate să aibă grijă de ea. De aceea au apelat la firma care aduce îngrijitori interni, o muncă pe care nemţoaicele nu o fac.
Când a hotărât să meargă în Germania, Elena nu s-a gândit că-i va fi atât de greu. “Sincer, nemţii sunt duri, sunt reci, românii noştri au o căldură sufletească pe care ţi-o arată şi o simţi. Mă oboseşte şi într-o zi am spus nu mai pot”.
Acesta e şi motivul pentru care se pregăteşte să plece acasă. Speră să se întoarcă în Germania pentru că pensia ei din ţară ajunge la 150 de euro.
Pentru Elena au fost trei lui grele şi apăsătoare. Firma îi va găsi o înlocuitoare pentru că ea să ia o pauză şi să se întoarcă în ţară.
În afara salariului net pe care îl plătesc îngrijitoarelor şi care depăşeşte 1.000 de euro, familiile de nemţi achită firmei care le-a adus în Germania o taxa fixă de 615 euro.
În acest moment, în Germania cei mai mulţi vârstnici au un îngrijitor în propria casă, iar restul primesc ajutor în locuinţe protejate aflate permanent sub supravegherea unor specialişti. Numai în cazul în care nu se pot îngriji singuri ajung în azil. La noi e fix invers.
Îmbătrânirea activă
Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii: “Noi avem un pachet legi pentru modificarea legii 17, introducem o prestaţie de dependenţă care e sub formă de prestatie financiară, ne dorim o creştere a bugetului de la 10 la 50 la sută subvenţie. În ceea ce priveşte, bătrânii statul are o subvenţie de doar 10%”.
Ministrul nu ştie încă ce valoarea va avea prestaţia de dependenţă şi nici impactul bugetar. Despre despre acest ajutor s-a mai discutat şi în 2006, dar legea n-a fost adoptată. În ceea ce priveşte strategia privind îmbătrânirea activă, nici acolo nu s-a făcut nimic. Până în 2020, anul în care România ar trebui să implementeze acest concept mai sunt trei ani. E greu de crezut că într-un timp atât de scurt va reuşi să integreze pe piaţă muncii persoanele de peste 55 de ani având în vedere că numărul celor cu contract e cu 9 procente mai scăzut decât media europeană. Iar viitorul arată rău: în 2060 forţă de muncă va fi mai mică cu 30% în vreme ce numărul vârstnicilor va fi cu 15% la sută mai mare.
Există însă companii care au înţeles că e nevoie să-şi rescrie strategia de HR şi au început să angajeze persoane în vârstă. Maria Ioniţă are 70 de ani şi s-a reicadrat în muncă pentru că are o pensie de doar 1000 de lei. A lucrat în comerţ timp de 16 ani şi se consideră încă în putere. “Aş fi putut să stau acasă, dar vreau să mă simt activă “
În România sunt 150.000 de pensionari care lucrează, deşi potenţialul e mult mai mare. În vest oamenii fac reconversie la 45 de ani, vârstă când la noi încep să se gândească la pensie, avertizează specialiştii în HR.
20% dintre românii care au avut un contract de muncă se pensionează anticipat după 50 de ani invocând invaliditatea. În plus, 350.000 de români suferă de boli de memorie şi doar 10% primesc tratament. Alzheimer e cel mai des întâlnită la persoanele peste 65 de ani. Deşi e o boală cu amprenta genetică puţini ştiu că se poate preveni dacă se elimina factorii de risc: deficienţele de auz cu debut la vârstă adultă, nivelul educaţional scăzut, fumatul, sedentarismul, izolarea.
Semnele bolii apar în creier încă de la 45 de ani şi pot fi depistate pe baza unui RMN cerebral. Dacă oamenii ar fi încurajaţi să-şi facă aceste teste şi ar elimina factorii de risc, 30% ar ajunge la bătrâneţe fără probleme de memorie.
Pe lista de aşteptare la azil
Tanti Maria n-a auzit niciodată de Alzheimer şi tratament n-a primit deşi are probleme cu memoria. Luminiţa e îngrijitoarea pentru care statul român n-a mai alocat fonduri să-i fie plătit salariu. Aşa că în curând, tanti Maria va rămâne singură şi fără ajutor. Că să ajungă într-un cămin trebuie să se pună pe lista de aşteptare după cei 1.000 înregistraţi deja. În 2011 Guvernul Boc a lansat un program de interes naţional transformând 20 de spitale din cele 111 închise în cămine de bătrâni. 12 milioane de euro au fost cheltuite pentru funcţionarea lor timp de patru ani, până în 2015 când au fost preluate de primăriile locale – moment în care au devenit falimentare pentru că primarii nu le-au mai finanţat. Directorii au fost obligaţi să-i scoată rând pe rând pe bătrâni din cămine şi să-i trimită la familii sau unde vedeau cu ochii.
