in

Azi e Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor/ Ascultă un colind de Sf. Nicolae

Ortodocşii din întreaga lume îl sărbătoresc azi, 6 decembrie, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc, în ziua pomenirii Sfântului Nicolae, onomastica

Originar din Orientul Mijlociu, Sfântul Ierarh Nicolae a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Moaştele sale se află încă din anul 1087 la Biserica „Sfântul Nicolae” din Bari, Italia.

Sfântul Ierarh Nicolae este ocrotitorul copiilor şi al familiei. În amintirea dărniciei sale, în această seară, copiii care au fost cuminţi primesc cadouri.

„În fiecare casă de creştin, nu numai la noi în România, ci pretutindeni în lume, seara de Sfântul Nicolae vine ca o bună vestire a Crăciunului, a Sărbătorii Naşterii Domnului. Este de fapt o prevestire a luminii lui Dumnezeu Cel Care Se face om pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este o sărbătoare a bunătăţii, a generozităţii, a iubirii de Dumnezeu şi de semeni şi totodată lumina aceasta a Sfântului Nicolae ne arată şi pe noi aşa cum suntem. Dacă suntem oameni ai darului atunci Sfântul Nicolae ne iubeşte şi ne ajută”, a explicat Pr. Cons. Nicolae Dascălu, directorul Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române pentru TRINITAS TV.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. Se ştie doar data, respectiv cea la care astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, 6 decembrie.

Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate, al celor acuzaţi pe nedrept.

În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt păstrate într-o criptă sub Biserica care îi este dedicată în acest oraş italian. O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în ţara noastră la Biserica „Sf. Gheorghe“ Nou din Bucureşti.

Citeşte mai multe despre Viaţa Sfântului Nicolae pe Basilica.ro

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Legea votului prin corespondenţă, din nou pe masa Guvernului de la Bucureşti

Raport statistic/ În Lazio, o treime din străini sunt români