Un grav accident de circulaţie s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 6.30, în apropiere de Sibiu. Un autocar care venea din Spania s-a ciocnit cu o basculantă pe centura ocolitoare a oraşului. În urma accidentului, şoferul de rezervă al autocarului a murit, iar 22 de persoane au fost rănite.
Autocarul companiei Saiz Tour, în care se aflau muncitori, venea din Spania şi se îndrepta spre Curtea de Argeş. Din primele informaţii se pare că şoferul autocarului a adormit la volan. În urma accidentului, şoferul de rezervă al autocarului a murit, iar 22 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
„Accidentul s-a petrecut pe una dintre bretelele centurii ocolitoare a municipiului Sibiu spre Veştem. Şoferul autocarului a aţipit la volan şi nu a văzut basculanta care era staţionată pe marginea drumului. Basculanta era semnalizată corespunzător având triunghiul reflectorizant instalat la doi metri distanţă”, a declarat inspectorul Luciana Baltoş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.
Cei de la Descarcerare spun că intervenţia a fost una extrem de dificilă, şi că tot rândul de scaune de pe partea stângă a autocarului era basculat. „Intervenţia a fost dificilă, având în vedere numărul mare de victime. Am avut trei victime încarcerate, rândul de scaune de pe partea stângă era basculat, un fel de lego, impactul a fost deosebit de puternic, din păcate am avut un decedat, era lângă autocar, probabil a fost proiectat prin parbriz”, a spus plutonier adjuntant Adrian Luncă, de la SMURD Sibiu-Descarcerare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Sibiu, Raluca Puşcă, 22 persoane au ajuns la unitatea medicală. „Au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe 22 răniţi cu vârste cuprinse între 19 şi 47 de ani. Majoritatea răniţilor au suferit politraumatisme în urma accidentului rutier, dar din fericire acestea sunt minore. Cea mai mare parte a persoanelor rănite se află însă în continuare în curs de investigare pentru a stabili un diagnostic final”, a spus Puşcă.
Potrivit poliţiştilor din Sibiu, şoferul autocarului avea o listă cu 55 de pasageri pentru cursa respectivă.
Accidentul are loc la numai două zile de la incidentul rutier în care a fost implicat un autocar al companiei Atlassib. Autocarul, care avea la bord 42 de persoane, se îndrepta spre Spania. În Ungaria, şoferul a adormit la volan şi s-a lovit de un TIR. Cinci români au murit, iar alte 23 de persoane au fost rănite.