Duminică, 1 august, în jurul orei 02.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean moldovean, în vârstă de 59 de ani, care conducea un autocar, înmatriculat în Republica Moldova şi efectua o cursă ocazională către Bulgaria.
Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autocarului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia în data de 28.07.2021.
Șoferul unui autocar care plecase din Italia, bătut de trei călători. ”Răbdarea lor a cedat”
Șoferul a declarat că este angajatul unei firme de transport din Republica Moldova și nu are cunoștință despre faptul că mijlocul de transport este implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autocarul, în valoare de aproximativ 120.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.