in

“Apa dacilor” cu aur și argint, cea mai pură apă din lume. 25 euro costă o sticlă

La Ocna de Fier în Caraş-Severin există apă cu aur şi argint. Câţiva oameni de afaceri vând această apă în toate colţurile lumii. A ajuns chiar şi în staţiunile de lux din Europa până la hotelurile de cinci stele din Dubai. Cercetătorii Institutului pentru Gust şi Calitate Bruxelles au studiat atent calitatea apei şi i-au acordat cea mai înaltă distincţie: trei stele de aur.

La Ocna de Fier în Caraş-Severin câţiva oameni de afaceri vând apă cu aur şi argint. Comenzile curg din în toate colţurile lumii, de la staţiunile de lux din Europa şi până la hotelurile de cinci stele din Dubai ori la magnaţii chinezi. Iar dacă aveţi vreo îndoială… localnicii sunt convinşi de puterile ei miraculoase: mai toţi bătrânii din sat ar avea peste 90 de ani.

Lichidul preţios izvorăşte din Munţii Dognecei din Caraş şi ajunge în recipiente în nici zece minute. Bogăţia curge din munţi încă de pe vremea dacilor şi între timp şi-a schimbat traseul. De pe versant ajunge acum în fabrica de la Ocna de Fier printr-o conductă şi este filtrată. Sticlele în care va fi turnată sunt spălate tot cu apă cu aur şi argint.

„Apa iese din munte în stare naturală microbiologic pură, stabilizată în mod natural cu aur şi argint. Nu avem decât două filtre: un filtru de un micron şi un filtru de 0.2 microni din hârtie. Deci sunt singurele intervenţii asupra acestui produs. Pentru a avea acest produs în stare naturală, în stare pură este de-a dreptul un miracol. I-am făcut analizele. Surpriză! A venit o apă cu parametrii unici în lume”, a declarat pentru Digi24 Horaţiu Rada, directorul executiv al Aura Mineral Water. Apa a fost testată de Institutul International pentru Gust şi Calitate Bruxelles care a notat-o cu cea mai înaltă distincţie: trei stele de aur.

Într-o singură oră în fabrica de la Ocna de Fier sunt îmbuteliate trei mii de sticle, iar apa ajunge în toate colţurile lumii. Concentraţia de argint este mai mare decât concentraţia de aur.

„Avantajele apei cu aur şi argint sunt legate de PH-ul acestei ape. Este modul cel mai normal, natural de a contrabalansa greşelile alimentare pe care noi le facem”, a afirmat şi conferenţiar doctor Dana Stoian, medic nutriţionist şi endocrinolog.

Pentru că este o apă preţioasă la propriu şi la figurat este livrată clienţilor nu cu camionul, ci cu avionul. Calitatea şi extravaganţa din sticlă costă 25 de euro. Asta nu opreşte clienţii bogaţi şi excentrici să facă nişte comenzi serioase.

„Au venit parteneri din China, au venit din Germania, au venit din Emiratele Arabe, din Cehia, din Slovacia, din Belgia, din Turcia, de pe tot mapamondul”, a mai spus admnistratorul fabricii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Roma, luate în vizor activitățile gestionate de străini. Azione Frontale: ”Boicotează magazinele străine”

De ce pleacă românii în străinătate? Guvernul plătește 75.000 de euro pentru un studiu despre emigrare