in

Anca Boagiu promite peste 500 de kilometri de autostradă

Din 2007 şi până în prezent în România au fost construiţi numai 50 de kilometri de autostradă. Asta, deşi fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu promitea cu câteva sute de kilometri mai mult. Privind la promisiunile făcute în ultimii ani dar neonorate, ne întrebăm în mod logic dacă să mai avem sau nu încredere în planurile guvernului.

Anca Boagiu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, a declarat într-un interviu acordat Reuters că în România se vor construi 532 kilometri de autostradă în următorii trei ani. „Suntem în poziţia de a lansa în acest an licitaţii pentru 288,7 kilometri de autostradă”, a spus ministrul. „Execuţia acestora va dura doi ani si jumătate, iar valoarea totală este de 2,5 miliarde de euro. Alţi 243 kilometri de autostradă sunt deja în lucru, majoritatea având termen limită anul viitor”, a adăugat aceasta. Boagiu a mai spus că Romania se va orienta anul viitor către proiecte de infrastructură susţinute de UE, în timp ce Autostrada Transilvania va fi lasată în plan secund. „Obiectivul nostru este să concentram 70-80 la sută din bugetul de anul viitor pentru a cofinanţa proiecte finanţate de Uniunea Europeană sau de instituţii financiare internaţionale”, a declarat ministrul pentru Reuters.

După doisprezece ani de lucrări întrerupte şi de termene amânate, autorităţile anunţă că vor finaliza, la anul, Autostrada Soarelui (A2), ce va lega Bucureştiul de Constanţa. „Până la sfârşitul anului 2011 vom putea merge cu toţii de la Bucureşti la Constanţa pe autostradă. Nu vom mai accepta nici o întârziere şi am somat firmele să-şi facă treaba. Anul viitor în decembrie voi putea merge şi eu acasă pe autostradă”, a declarat, pentru Gândul, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Nici Radu Berceanu, predecesorul Ancăi Boagiu la şefia Transporturilor, nu s-a zgârcit la promisiuni. Kilometrii de autostradă care urmau să străbată ţara noastră au rămas însă doar în stadiul de proiect.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Restaurant românesc în centrul Romei

Romanii au primit cetăţenia dacică