Menu
in

Alţi o mie de medici au solicitat certificate pentru a emigra. Statul vrea să îi forţeze să profeseze 10 ani în România

Aproape o mie de medici au solicitat, în primele trei luni ale anului 2015, eliberarea de certificate pentru a putea lucra în străinătate, a declarat secretarul general al Colegiului Medicilor din România (CMR), Viorel Rădulescu, informează Mediafax.

Viorel Rădulescu a afirmat că migraţia medicilor români este determinată de activitatea corpului medical, de salarizare, de lipsa de perspectivă a tinerilor, de poziţia medicului în societate, dar şi pentru că s-a produs “o bulversare a relaţiei medic-pacient”.

El a precizat că, în primele trei luni ale acestui an, 970 de medici au cerut certificate “de bună purtare” de la Colegiul Medicilor din România, astfel încât să poată depune solicitări pentru a putea profesa în alte ţări.

Rădulescu a menționat că nu există ”o vinovăţie” a Colegiului Medicilor pentru această situaţie, ci de vină sunt problemele administrative care s-au perpetuat ani de zile şi de la care s-au generat, uneori, adevărate tragedii.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, a declarat că CMR a solicitat forurilor competente din ţările Uniunii Europene, din SUA şi Canada o situaţie exactă a medicilor români care profesează în aceste ţări.

Obligaţi să practice 10 ani în ţară

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că ideea ca absolvenţii să practice în ţară cel puţin zece ani după licenţă nu e rea, dar că ea va fi analizată, împreună cu juriştii, pentru a vedea dacă este în concordanţă cu legislaţia europeană.

„Mie nu mi se pare o idee rea, absolut deloc. Să vedem dacă este în concordanţă cu legislaţia europeană. Chiar o să mă gândesc. Eu am cerut un punct de vedere de la juridic. Vorbim de mobilitatea garantată de Uniunea Europeană. Nu cred că s-ar putea transpune în perioada imediat următoare”, a declarat Bănicioiu. Potrivit acestuia, nivelul salarial al asistentelor şi al medicilor trebuie să fie similar cu cel al cadrelor medicale din străinătate, a explicat oficialul la un post de televiziune. „Veniturile şi ale medicului rezident şi ale asistentei şi infirmierei, până la chirurgul de mare performanţă, trebuie să fie comparabile cu veniturile Europei.” Întrebat cât ar trebui să câştige un medic rezident astăzi în România, Bănicioiu a răspuns: „Undeva cât e salariul meu ca ministru, de 5.000 de lei (aproximativ 1.150 euro)”.

Realitatea din portmoneu goleşte spitalele

Un medic rezident câştigă în medie 800 de lei pe lună (aproximativ 180 euro). Din 2014, Guvernul Ponta a adăugat o bursă de 670 de lei (150 euro) . Diferenţă insuficientă pentru a-i face pe tineri să renunţe la gândul de a munci în străinătate. Cifrele arată că peste jumătate din cei 10.000 de rezidenţi aşteaptă prima ocazie să plece peste hotare.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version