Menu
in

Acuzaţii grave în cazul morţii unui medic: «Era legat de pat. Elevii lui l-au legat, nu au ce căuta în medicină»

În timp ce mai multe anchete vizează secţia ATI a spitalului din Sibiu, după ce o fostă angajată a făcut acuzaţii şocante, familia unui renumit medic vorbeşte despre practici similare în spitalul din Târgu Mureş.

La două zile de la afirmațiile unui fost cadru medical de la secția ATI a Spitalului Județean Sibiu, care a dezvăluit că pacienții mureau cu zile, legați de paturi și sedați, apar noi mărturii despre tratamentul la care sunt supuși bolnavii de COVID, însă de data aceasta este vorba de secția de Terapie Intensivă a unui alt spital, cel din Mureș.

Doctorul Benedek Imre, al cărui frate, tot medic, a murit de COVID în septembrie 2020, susține că are dovezi filmate cu acesta în care ruga să fie dezlegat, dar fără să se întâmple nimic. Ulterior, Benedek Istvan a decedat. „Este real că fratele meu a fost legat de pat și este real că familia posedă un film în care se vede că fratele meu vorbește coerent, expune părerea și roagă să fie dezlegat. Ei, acest lucru nu se întâmplă. Este regretabil că elevii lui l-au legat, aşa ceva …. Nu au ce căuta în medicină”, a spus Benedek Imre la Antena 3.

Doctorul a continuat: „Noi acest film nu-l vom difuza, pentru că este sentimental foarte greu de acceptat. Însă este o anchetă în derulare, o anchetă penală și de aceea nici nu aș vrea să vă împărtășesc prea multe”.

Benedek Istvan, fostul șef al Clinicii de Hematologie și Transplant Medical din Târgu Mureș, este medicul care a făcut primul transplant de măduvă în România.
A încetat din viață pe 1 septembrie 2020, la 71 de ani, cu diagnosticul de COVID-19. El era internat la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş.

La o lună și jumătate de atunci, familia nu reușise să obțină documentele medicale pentru perioada internării celui care a făcut primul transplant de măduvă în România. De aici, a apărut suspiciunea de malpraxis, apoi plângerile.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version