in

A plecat la muncă în Italia, la întoarcere nu și-a mai găsit nici cratițele, vecina i-a vândut inclusiv soba și lemnele de foc

O femeie care a plecat la muncă în Italia şi şi-a lăsat casa în grija unei cunoştinţe a avut o surpriză neplăcută când a revenit în ţară. Proprietara casei a constatat că nu mai avea în casă o sobă, un aragaz, o oală, 8 pături, o masa din sticlă dar şi câteva lemne de foc.

După ce a anunţat furtul la poliţie, în urma anchetei s-a descoperit că fix cea căreia îi lăsase în grijă casa, a sustras din locuinţă bunurile respective. Mai mult de atât, o parte dintre ele le-a vândut pe sume de nimic.   

Pe numele celei care furat bunurile a fost deschis un dosar penal şi în data de 16 aprilie a fost condamnată de magistraţii judecătoriei Alba Iulia pentru furt calificat. Potrivit motivării instanţei, păgubita a plecat la muncă în Italia, în 2017 şi i-a lăsat inculpatei cheia de la lacătul porţii de acces în curtea casei. Cele două s-au înţeles ca femeia care avea grijă de casă să o anunţe pe cea din Italia dacă uşa este forţată sau dacă cineva a intrat în casă.

În schimb, în luna aprilie a anului 2018, femeia a intrat în casă de unde a sustras bunurile. Aceasta a vândut o parte dintre bunuri: aragazul l-a dat pe 200 de lei, o cratiţă a vândut-o pe 20 de lei, iar masa de sticlă i-a dat-o fiicei sale. ”La sfârşitul anului 2017, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în locuinţa persoanei vătămate de unde au sustras o butelie de gaz, astfel că sistemul de închidere al uşii de acces în imobil a fost atât de deteriorat, încât nu a mai permis asigurarea acesteia, context în care a profitat de faptul că uşa de acces nu era asigurată, a pătruns în imobil şi a sustras bunurile”, a spus femeia în instanţă potrivit motivării, citată de alba24.ro.  

La termenul de judecată din data de 17 martie 2021, inculpata a arătat că recunoaşte prejudiciul produs prin fapta sa persoanei vătămate ca fiind în cuantum de 1.240 lei, reprezentând valoarea sobei sustrase – 600 lei, aragaz – 200 lei, oală – 20 lei, 2,5 metri cub lemn – 100 lei, 8 pături – 40 lei fiecare.  

Drept urmare, pentru faptele sale, femeia a fost condamnată în 21 mai 2021 la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, plata a 1.240 de lei daune materiale dar şi 700 de lei cu titlul cheltuieli de judecată. Hotărârea instanţei de fond a fost contestată la Curtea de Apel.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 2.5]
relaxare 1 iunie

Marea relaxare de la 1 iunie. Cîţu: «Este timpul ca românii să se bucure din nou de nunţi şi botezuri»

Inclusiv românii din diaspora pot cumpăra șase ani de vechime pentru pensie, ordonanță aprobată de Parlament