Iulia Ionescu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” din Bucureşti, a dispărut miercuri, 12 februarie, de acasă. Timp de patru zile, fata de 15 ani ar fi bătut la porţile mănăstirilor din Moldova, unde ar fi încercat să se călugărească, după cum i-ar fi spus de multe ori duhovnicului ei, preotul Visarion Alexa. În toate aceste zile, în care părinţii şi-au făcut gânduri negre, autorităţile s-au mobilizat pentru a o găsi pe Iulia, organizând o celulă de criză condusă de vicepremierul Gabriel Oprea, la care a contribuit chiar şi Serviciul Român de Informaţii (SRI). Sâmbătă, 15 februarie, fata a decis să se întoarcă acasă.
O adevărată nebunie s-a creat în jurul Iuliei Ionescu, eleva în vârstă de 15 ani care a dispărut de acasă, din Bucureşti, pentru ca mai apoi să fie găsită vie şi nevătămată după ce a urcat într-un tren la Suceava care urma s-o ducă spre domiciliu. Chiar dacă fata nu a suferit nici o traumă, cel puţin de ordin fizic, controversele şi misterele în legătură cu locurile unde s-a aflat în perioada în care jumătate din România o căuta sunt mai adânci ca niciodată. Cazul Iuliei pare mai complicat după ce ea s-a întors acasă, decât în cele patru zile în care nimeni nu a ştiut nimic de ea.
Eleva, pe care poliţiştii au căutat-o neîncetat, spune că a trecut pe la mai multe mănăstiri din Moldova – la Agapia şi Văratec din Neamţ şi la Sihăstria Rarău din Suceava. Stareţul mănăstirii sucevene a mărturisit că fata a fost acolo, cu toate că, în ziua dispariţiei, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor dădea asigurări că nu s-ar fi aflat în vreo mănăstire din zonă. Adolescenta a fost deja audiată de două ori, iar călugării şi măicuţele dau şi ei declaraţii.
Maicile neagă
„Vă rog să mă iertaţi! Mă întorc acasă!”. Cu aceste cuvine s-a încheiat aventura adolescentei de 15 ani, care a fugit de acasă miercuri, 12 februarie. În seara zilei de sâmbătă, 15 februarie, a ajuns acasă cu maşina poliţiei. Trecuseră patru zile de când nimeni nu mai ştia nimic de ea. La întoarcere, a povestit în amănunt ce a făcut în tot acest timp.
În prima zi a bântuit pe străzile Bucureştiului, iar joi, 13 februaie a plecat spre Piatra Neamţ, un drum de aproape 350 de kilometri. De acolo, spune că a mers la mănăstirea Agapia şi apoi la Văratec. Ultima noapte şi-ar fi petrecut-o la Sihăstria Rarăului. În câteva zile, copila spune că străbătut singură peste 600 de kilometri.
A mers pe şosele naţionale, comunale, dar şi pe drumuri de munte, pe teren accidentat, prin păduri, printre stânci şi pe poteci înguste. Un traseu greu de parcurs chiar şi de un adult. Este primul semn de întrebare. Urmează altele, ridicate de stareţii de la Agapia şi Văratec, unde fata spune că s-a rugat. Aceştia spun că nu au văzut-o pe acolo.
Maicile de la mănăstirea Agapia neagă totul și spun că fata nu a trecut deloc pe la această mănăstire. Ar fi fost imposibil să treacă neobservată, spun mai marii de la Văratec: „În cursul săptămânii, dacă apare cineva, se vede. Este biserică de maici aici, iar dacă vine cineva străin, se observă imediat. Mai ales o fată tânără”.
Stareţ:„Îmi pare rău c-am păcălit Poliţia”
Singura confirmare că Iulia Ionescu a fost la o mănăstire vine de la Sihăstria Rarăului. Stareţul de aici a recunoscut într-un final că a găzduit-o pe fată în noaptea de vineri, 14 februarie. Sâmbătă dimineaţă, poliţiştii au căutat-o acolo, însă stareţul le-a ascuns că fata era acolo.
„Îmi pare rău c-am păcălit Poliţia, Iulia era la noi. Nu mi-am dat seama. Îmi pare rău că n-am anunţat Poliţia mai devreme şi nu am luat legătura cu familia fetei”, a spus preotul Ioan Larion Neagoe, stareţul Mănăstirii Sihăstria Rarăului, Pelerinajul la ultima mânăstire s-a încheiat sâmbătă la amiază. Un călugăr a dus-o cu maşina pe Iulia până la Suceava pentru a lua trenul către Bucureşti.
Înainte de a se urca în tren la Suceava, Iulia, îmbrăcată în straie călugăreşti, şi-a sunat mama. I-a cerut iertare şi a anunţat-o că se întoarce acasă. Convorbirea a fost interceptată, aşa că poliţia a aflat de planurile fetei de a lua trenul spre casă. Ofiţerii de la operaţiuni speciale au localizat-o şi, fără să ştie, Iulia a împărţit compartimentul cu agenţii sub acoperire. Ei au dat-o jos la Focşani şi au dus-o cu maşina la Bucureşti.
Adolescentă premiantă şi credincioasă
Iulia Ionescu este olimpică şi a intrat cu media 10 la liceu, fiind cunoscută de profesori şi colegi drept o elevă eminentă. Părinţii spun că tânăra este credincioasă şi merge des cu bunica ei la biserică, având chiar un duhovnic la vârsta de 15 ani. Mai mult, fata ar mai fi încercat să fugă la mânăstire, în urmă cu trei ani. Părinţii Iuliei sunt despărţiţi. Tânăra locuieşte cu mama ei, dar are o relaţie foarte apropiată şi cu tatăl. Fata a fost întotdeauna preocupată de învăţătură, iar sâmbăta şi-o petrecea, uneori, la meditaţii sau la liceu, ca să se pregătească pentru diferite concursuri. „Este o persoană mai introvertită“, a declarat tatăl Iuliei, adăugând că nu ştie ca fiica sa să aibă prieteni foarte buni, cărora să se confeseze.
Întrebări fără răspuns
La vârsta pubertăţii, Iulia Ionescu îi vorbea la nesfârşit duhovnicului ei, părintelui Visarion Alexa, despre inevitabilul Apocalipsei şi despre refugiul în viaţa monahală. Şi asta se întâmpla de trei ani, de când fata avea 12 ani. Părintele Visarion spune că îi prevenise pe părinţi că adolescenta dorea să plece la o mănăstire. Şi că este foarte probabil ca mama copilei să fi ştiut unde să o caute. Cu toate acestea, femeia a negat această variantă şi a vorbit despre răpire.
Nu este singura problemă care trebuie lămurită acum de poliţişti, care au deschis dosar penal, pentru infracţiunea de lipsire de libertate. Declaraţiile copilei, potrivit căreia s-a aflat în pelerinaj pe la mai multe mănăstiri din judeţele Neamţ şi Suceava, nu pot alunga întrebările rămase încă fără răspuns, pentru că nimeni nu recunoaşte acum că a văzut-o sau a găzduit-o. Cert este că fata a avut un sprijin din mediul monahal, fiind dusă la gară de un călugăr, care i-a cumpărat bilet de tren, a ajutat-o să urce în vagon şi mai apoi a dispărut. Anchetatorii trebuie să afle acum adevărul din spatele unui caz în care aproape nicio declaraţie nu se potriveşte cu alta.
