Menu
in

A fost anunţată data alegerilor parlamentare. Românii ies la vot pe 6 decembrie

Guvernul a decis joi că 6 decembrie va fi data alegerilor parlamentare iar premierul Ludovic Orban a explicat că în alegerea ei a ținut cont de limita de 90 de zile impusă de lege, de la luarea deciziei până la alegeri, de data la care se încheie mandatul actualului parlament, 21 decembrie, și de faptul că președintele trebuie să convoace noul parlament la cel puțin 20 de zile de la alegerea lui.

„Guvernul este obligat atât de Constituție cât și de legea alegerilor parlamentare să stabilească data alegerilor parlamentare. În conformitate cu legea, această decizie trebuie adoptată cu minimum 90 de zile înainte de data alegerilor. De asemenea, trebuie să se țină cont și de prevederile constituționale care spun când se încheie mandatul actualului parlament și anume pe data de 21 decembrie. (…) Prin urmare aceasta dată nu poate fi decât 6 decembrie”, a declarat Ludovic Orban.

Spre deosebire de alți ani, de această dată cetățenii vor trebui să fie mai prudenți, în contextul pandemiei de COVID-19. Masca de protecție va fi obligatorie, iar în sălile de vor trebui asigurate condiții de siguranță pentru toată lumea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version