in

A aplicat tot ce a învățat în Italia și acum are o afacere de succes în țară. «Nu aș mai pleca în străinătate, se poate și aici»

A muncit alături de soție aproape zece ani în agricultură, în Italia, unde a învățat tot ce știe acum. A plecat din țară pentru că își dorea un salariu decent. Nu ar mai pleca niciodată în străinătate. „Așa a fost situația atunci. Ne-am descurcat și aici și oricine poate face ca noi”, spune tânărul agricultor.

Marius Atomei este un ieșean care, ca oricare alți tineri de vârsta lui, a urmat cursurile unei facultăți agricole, sperând să se angajeze în domeniu. După ce a terminat facultatea, i s-a oferit șansa să plece în străinătate, unde ar fi văzut cu ochii lui cum se face agricultură, respectiv legumicultură. Aici a învățat tot ce știe despre practica în acest domeniu. „Diferențele nu sunt majore față de ceea ce e aici. Doar că în Italia se pune mai mult accent pe tehnologie”, spune ieșeanul, citat de bzi.ro

Model adoptat din Italia

Timp de aproape zece ani a lucrat în fermele italienilor unde se cultivă mai ales roșii folosite la pizza sau la sosuri. Aici a deslușit tainele legumiculturii de calitate. „E suficient să începi o afacere, că dacă te descurci cu clienții, pe parcurs o mărești. Noi și aici am început cu o suprafață mică de solarii. Așa cum am văzut în Italia că făceau oamenii cu grădinile lor. Dar rezultatul era neașteptat”, spune ieșeanul. Acesta povestește că în zona unde muncea erau câteva zile pe săptămână târguri unde se vindeau numai produsele din gospodăriile micilor legumicultori. „Ei nu foloseau nimic chimic. Totul era făcut mecanizat, însă cu mare atenție. Fiecare centimetru de pământ îl verificau și acționau imediat cu utilajele dacă li se părea că o mlădiță nu e la locul ei”, spune ieșeanul. Acesta s-a întors în țară din dorința de a oferi și ieșenilor legume sănătoase, crescute natural.

Bani europeni pentru sere

A depus primul proiect european în urmă cu trei ani și a obținut 15.000 de euro pentru o mică seră. „Când am văzut primii bani, primul lucru pe care l-am făcut a fost să luăm răsadurile. Am pus roșii, salate. Apoi am diversificat. Am început cu 1.000 de metri pătrați”, povestește ieșeanul. Ulterior a mai depus un proiect european pentru instalarea tinerilor fermieri și a obținut 50.000 de euro pentru a-și dezvolta ferma vegetală. „Dacă era vorba să avem produse naturale, am zis că și făina pe care o consumăm să fie naturală. Așa am devenit și fermieri cu acte în regulă. Am început să cultivăm cereale pe câteva hectare, iar acum am ajuns la 90 de hectare cu culturi cu atestat ecologic. Nu aplicăm niciun tratament chimic”, mai spune ieșeanul.

Afacere de familie

Acesta nu s-a oprit aici și a depus proiect pentru a obține fondurile necesare achiziționării utilajelor agricole performante cu care să lucreze terenurile. „Nu putem să mai facem agricultură ca pe vremea bunicilor. E necesară tehnologizarea. Noi avem 5 angajați, dar pentru a manevra aceste combine și tractoare e necesară o pregătire. De aceea ne-a fost greu să găsim oamenii pricepuți”, mai povestește Marius Atomei. Toate proiectele pe care le-a depus valoarează în total 440.000 de euro. Agricultorul susține că oricine poate deveni fermier și poate obține fonduri europene. „Nouă ne-a fost greu pentru că voiam sere moderne, aparatură modernă. Și acestea costă. Iar noi nu aveam toți banii pentru a investi în tehnologie. Dar cu fondurile europene ne-am descurcat mai bine și am pus pe picioare o afacere de familie” , mai spune fermierul.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul diasporei, gata să dea PSD în judecată: Vreau înapoi banii pe campania electorală

Viorica Dăncilă, apel pentru întoacerea românilor: «În țară este nevoie de forță de muncă. S-au făcut progrese…»