in

2,49 miliarde euro au trimis românii din străinătate acasă în primele opt luni ale anului

Sumele trimise în ţară în primele opt luni de românii de peste hotare au crescut pentru prima dată în ultimii trei ani.

Loviţi puternic de recesiunea din Europa, românii care lucrează peste hotare, par acum să fi depăşit punctul critic al crizei economice. Cel puţin aşa reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR) privind transferurile curente din străinătate către România.

În intervalul ianuarie – august 2012, totalul remiterilor (sumele trimise în ţară) a ajuns la valoarea de 2,49 miliarde de euro, înregistrându-se o uşoară creştere comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010 şi 2011.

Cuantumul sumelor transferate este cu 7% mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2011, respectiv 2,5% faţă de 2010. Comparativ cu intervalul similar din 2008, când valoarea remiterilor au înregistrat un maxim, nivelul este la aproape jumătate.

Investitorii noştri

„Căpşunarii” noştri rămân investitorii noştri. Românii plecaţi la muncă în străinătate au trimis peste 36,2 miliarde de euro în ţară în ultimii opt ani. Pentru acest an, consilierul Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu, estimează că nivelul remiterilor va ajunge în total la 3 miliarde de euro.

„În 2008, remiterile erau de circa 7 miliarde de euro. Anul acesta nu îndrăznesc să fac previziuni, dar nu cred că vor fi mai mari de 3 miliarde de euro”, a declarat Vasilescu pentru gândul. Consilierul guvernatorului BNR este de părere că sumele trimise acasă de către românii de peste hotare nu vor creşte nici în anii următori, pe fondul crizei de la nivel european, dar şi că banii veniţi din străinătate au un aport important la consum.

„Importante (remiterile n.r.) sunt în mai mică măsură pentru echilibrarea balanţei de plăţi şi în mai mare măsură pentru ajutarea consumului. Mare parte din aceste remiteri sunt cheltuite de famiile care primesc bani din străinătate. Este practic un ajutor de subzistenţă în multe cazuri”, a mai explicat Vasilescu.

Criză şi peste hotare

Sumele trimise „stranieri” au scăzut odată cu izbucnirea crizei financiare care a dus la creşterea şomajului în statele în care au plecat cei mai mulţi români, în special Spania şi Italia.

De exemplu, în Spania, rata şomajului a urcat în august la 25,1%, cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană, în timp ce, în Italia, indicatorul s-a stabilizat în jurul valorii de 10,7%.

Însă, în ciuda recesiunii, muncitorii români din străinătate continuă să fie un sprijin extrem de puternic pentru economia ţării şi contul curent prin sumele pe care le trimit lunar.

Evoluţia remiterilor

2005 – 3,9 miliarde euro (ianuarie-august: 2,42 miliarde euro)

2006 – 5,2 miliarde euro (ianuarie-august: 3,15 miliarde euro)

2007 – 6,2 miliarde euro (ianuarie-august: 4,15 miliarde euro)

2008 – 6,6 miliarde euro (ianuarie-august: 4,35 miliarde euro)

2009 – 4,3 miliarde euro (ianuarie-august: 2,89 miliarde euro)

2010 – 4 miliarde euro (ianuarie-august: 2,43 miliarde euro)

2011 – 3,7 miliarde euro (ianuarie-august: 2,33 miliarde euro)

2012 – ianuarie-august: 2,49 miliarde euro

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Hramuri în parohiile ortodoxe din Italia (Săptămâna 22- 28 octombrie 2012)

Premiat de italieni, abandonat de instituţiile româneşti