În 20 mai 2014, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu – personalitatea care, timp de mai bine de jumătate de secol, şi-a dedicat viaţa unei politici în care morala şi onoarea să fie atributele principale. Coincidență sau nu, în urmă cu 24 de ani, tot de 20 mai, au avut loc primele alegeri libere de după Revoluție.
România aniversează 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, un simbol al rezistenţei anti-comuniste, prilej cu care fundaţia care îi poartă numele a organizat şi va organiza pe tot parcursul anului mai multe evenimente.
La conferinţa de presă „2014 – Anul Corneliu Coposu” care a avut loc pe 15 mai au participat sora acestuia, Rodica Coposu, directorul Filarmonicii „George Enescu”, Andrei Dimitriu, nepotul unui fost senator ţărănist, Ionuţ Gherasim, scriitorul Tudor Călin Zarojanu, precum şi alte personalităţi marcante.
Corneliu Coposu, considerat vector al opoziţiei postcomuniste, a fost un proeminent om politic, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, senator, lider al opoziţiei din România postcomunistă şi fost deţinut politic sub regimul comunist. Sora lui l-a prezentat pe Coposu ca fiind „un om care a încercat să facă ceva pentru binele României, atât cât i-a stat în puteri, deasupra tuturor neînţelegerilor şi a adversităţilor politice”.
O viaţă sub asediu
Corneliu Coposu şi-a început cariera politică activând ca secretar personal şi ulterior ca secretar politic al lui Iuliu Maniu, modelul şi mentorul său, pe care l-a însoţit în toate misiunile sale politice. În 1947, comuniştii sprijiniţi de Moscova au preluat puterea în România şi l-au arestat, împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău.
Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” şi pentru „crimă contra reformelor sociale”, fiind condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.
În 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenţie, dintre care opt de izolare. Dar confruntarea lui Corneliu Coposu cu regimul comunist a continuat. Rezistenţa sa ieşită din comun în închisoare şi forţa extraordinară de a-i mobiliza pe ceilalţi l-au aşezat treptat în fruntea vechilor săi colegi de partid, dar şi în atenţia Securităţii. În anii 70, a fost anchetat din nou, vreme de patru ani, şi cu greu a izbutit să îşi păstreze serviciul de tehnician la o întreprindere de construcţii din Bucureşti.
Generalul şi Seniorul
Revoluţia din 1989 l-a prins pe Corneliu Coposu aşteptând. Ştia că regimul comunist de la Bucureşti se va prăbuşi aşa cum se prăbuşise şi în ţările din jur, iar partidul său era pregătit să reintre în viaţa politică. Dar când Corneliu Coposu a venit la televiziune în zilele Revoluţiei ca să facă anunţul a fost împiedicat să se adreseze naţiunii aşa cum făceau viitorii politicieni din FSN.
În acest fel, foştii comunişti şi-au menţinut controlul. Totuşi în pofida monopolului mediatic din anii 90 şi a aparatului administrativ preluat de la fostul regim de FSN, povestea miraculoasă a supravieţuirii lui Corneliu Coposu în închisoare şi trăinicia principiilor sale au câştigat teren. Şi astfel, Corneliu Coposu a devenit unul dintre politicieni cele mai activi din România.
Rol esenţial în restabilirea pluralismului
Deşi sever sabotat şi calomniat de regimul Iliescu, Corneliu Coposu a adus la viaţă PNŢCD-ul. A dovedit calități de strateg politic atunci când i-a convins pe liderii partidelor din opoziție și ai asociațiilor civice că singura modalitate de a învinge este unitatea opoziţiei. Astfel pe 26 noiembrie 1991, s-a format coaliția/alianța electorală și politică cunoscută sub numele Convenția Democratică.
În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini.
Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. La înmormântarea sa, Piaţa Universităţii şi centrul Bucureştiului au fost asaltate de peste un milion de persoane şi chiar şi cei mai îndârjiţi adversari politici au avut vorbe de preţuire. Cu toţii având în minte verticalitatea extraordinară a acestui ardelean din Bobota, în Sălaj.
„Cred că, din punctul meu de vedere, mi-am făcut datoria. Faptul că am militat pentru acelaşi obiectiv, n-am tranzacţionat niciodată cu principiile, că n-am cedat niciodată din obiectivele care privesc independenţa naţională, suveranitatea naţională, integritatea ţării şi principiile democratice, faptul că am fost în stare, pentru aceste principii care sunt cuprinse în programul nostru, să fac cu seninătate 18 ani de puşcărie comunistă, fără a accepta dizolvarea partidului făcută de o forţă de ocupaţie străină, şi faptul că în noaptea care a urmat Revoluţiei din Decembrie am relegalizat Partidul Naţional Tărănesc Creştin-Democrat, care între timp a ajuns cel mai mare partid din România, mă fac să afirm că mi-am făcut datoria faţă de partid şi, implicit, faţă de ţară.
Sper ca generaţia viitoare care va prelua ştafeta se va achita de răspunderea care va apăsa pe umerii ei, şi ca obiectivele pe care le-a ţintit de 148 de ani partidul nostru vor fi duse la îndeplinire (…)”. Acesta este un fragment din ultimul interviu al lui Corneliu Coposu difuzat de Televiziunea Română în 10 aprilie şi 13 noiembrie 1995.