in

Șeful Poliției Române recunoaşte că s-a întâlnit cu interlopi din clanul Duduianu în miez de noapte: «Am făcut un demers absolut legal»

Mai multe imagini apărute în spațiul public au arătat că, în noaptea de 8 spre 9 august, şeful Poliției Române și membrii familiei Duduianu, rudele defunctului Emi Pian, lider al clanlui, mort în urma unei confruntări de stradă, a avut loc o întâlnire misterioasă. După două săptămâni de speculații, oficialii instituției au admis că șeful poliției, Liviu Vasilescu, s-a întâlnit, într-o biserică, noaptea, cu unul dintre liderii interlopilor.

În imaginile făcute publice se vede clar cum șeful Poliției Române, însoțit de alți ofițeri de rang înalt, ajung la întâlnirea cu interlopii. Întâlnirea a avut loc în preajma unei biserici din cartierul Rahova, după miezul nopții.

Timp de două săptămâni s-au făcut tot felul de speculaţii. Inclusiv Klaus Iohannis a cerut lămuriri publice. ”Cred că aceste chestiuni pot și trebuie explicate cel mai bine de cei în cauza și atunci se vor lămuri lucrurile și în spațiul public”, a spus şeful statului.

“A fost o misiune oficială și legală” prin care au fost preîntâmpinate eventuale incidente violente, s-au scuzat șefii poliției.
„A durat doar câteva minute, timp în care șeful Poliției Romane i-ar fi spus ferm fratelui liderului decedat că înmormântarea va avea loc la 8 dimineața, nu după prânz, cum fusese inițial stabilit”, au mai declarat oficialii.

Şeful Poliţiei Române: «Am făcut un demers absolut legal»

Polițiștii susțin că existau informații conform cărora la înmormântarea interlopului Florin Mototolea zis Emi Pian puteau veni până la 3.000 de oameni.
Se temeau de incidente violente, dar și de o răspândire în masă a infecției cu coronavirus.

”Modul în care s-a desfășurat acțiunea a fost asumat pentru a preveni incidente violente. Poliția Română nu a negociat nici aplicarea legii, ci s-au impus măsuri de natură să prevină producerea unor evenimente grave”, a declarat Bogdan Despescu, secretar de stat MAI.

”Am făcut un demers absolut legal. Această abordare a situației a condus la un rezultat bun pentru că acum nu avem alte victime și nu am avut imagini care să fi făcut mult rău nu doar Poliției Române, ci și României”, a afirmat şi Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române.

«Gafa de a nu comunica atâtea săptămâni este impardonabilă»

“Normal ar fi fost ca întâlnirea să aibă loc la sediul poliției, la lumina zilei”, a replicat însă un reprezentant al polițiștilor, care spune că astfel de întâlniri îi fac de râs. Mai mult, există însă voci care spun însă că șeful poliției s-ar fi ploconit în fața interlopului și ar fi negociat cu el modificarea, acuzație respinsă ferm de resonsabili.

Poliţiei Române i s-a făcut un rău imens, spun alţi reprezentanții polițiștilor.
Cosmin Andreica, sindicatul Europol: ”Gafa de a nu comunica atâtea săptămâni este impardonabilă. A produs prejudicii de imagine grave, lăsând să se înțeleagă că e firesc și normal ca șeful poliției să se întâlnescă cu interlopii. De ce a fost nevoie să se întâlnească noaptea, nu ziua, la biroul poliției?”.

Liderul clanului Duduianu, înjunghiat mortal în timpul unei partide de barbut

Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghiat mortal într-un conflict izbucnit în timpul unei partide de barbut. Moartea acestuia a fost pe punctul de a declanșa un război între clanurile interlope, iar poliția l-a reținut pe principalul suspect, membru al clanului Rinu.

Trupul neînsuflețit al lui Emi Pian a stat o săptămână în casa familiei, timp în care s-au perindat sute de prieteni și apropiați, fără respectarea normelor de distanțare și fără a repecta legea privind numărul de persoane care pot participala o atfel de adunare. Poliția a supravegheat din stradă toată această perioadă, fără a interveni.

Ulterior, unul dintre liderii Duduianu a declarat că a avut o întâlnire noaptea, într-o biserică din București, cu șeful Poliției Române și șeful Poliției Capitalei, în care i s-a cerut să grăbească înmormântarea celui ucis, pentru că pune poliția într-o situație dificilă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Ce-ai făcut cu banii pe care ți i-am trimis din Italia?” Un român și-a dat logodnica în judecată

băsescu starea de urgenţă

Băsescu, revoltat: «Suntem sănătoşi? Am introdus starea de urgenţă la 168 de cazuri şi la 1.500 ne relaxăm de tot»