Şi-a abuzat fetița ani de rând. Este vorba despre un tată din Dej care şi-a bătut joc de propriul copil timp de patru ani, de când avea doar 10 ani. Totul a ieșit abia acum la iveală, iar bărbatul a fost arestat.
Calvarul copilei a început după ce familia s-a întors din Italia, unde a locuit mai mulţi ani. Au cumpărat o casă în Dej, pe care n-au apucat să o renoveze şi locuiau cu chirie.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi supus-o pe copilă în nenumărate rânduri unor abuzuri greu de descris. În plus, de fiecare dată când soţia nu era prin preajmă, bărbatul o obliga să se uite împreună la filme pentru adulţi.
După patru ani de calvar, copila nu a mai putut duce singură povara abuzurilor. Fata, acum în vârstă de 14 ani, a povestit tot calvarul prin care a trecut unei prietene și astfel polițiștii au intrat pe fir. Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, acesta nu ar fi negat acuzațiile, dar nici nu și-a recunoscut fapta. O anchetă este acum în plină desfășurare.
“Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Dej, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar ulterior prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, în cazul acestuia fiind dispus arestul preventiv pe o perioadă de 30 de zile”, a declarat Andreea Vișa, purtător de cuvânt al IPJ Cluj, potrivit Ştirilor Pro TV.
Fetiţa beneficiază în prezent de consilier psihologic alături de mama sa. Psihologii spun că astfel de întâmplări pot avea urmări întreaga viaţă şi duc la depresie, suferinţă şi tulburări de comportament.
”Este o tragedie, ce tată e ăla care este în stare de așa ceva, îngrozitor. Cum să-i faci aşa ceva copilului tău”, au declarat consternaţi vecinii.