in

România, ţară îmbătrânită. Natalitatea este la pământ, migraţia, în floare

România este o ţară tot mai îmbătrânită . Este sub media Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, potrivit unei analize Eurostat. În plus, natalitatea este într-o continuă scădere.

Europa îmbătrânește în ritm accelerat. Datele oficiale arată că doar 16 la sută din întreaga populație a Europei înseamnă tineri. Așa-zisele „forțe proaspete”, cei care ar putea contribui la creșterea economiei, sunt tot mai puțin prezenți pe piața muncii. Iar situația este la fel în toată Europa, inclusiv în România. Asta va aduce în viitor o serie de probleme.

În România, sudul și centrul țării au cei mai puțini tineri, iar zona București-Ilfov, deși puternic dezvoltată, este fruntașă la populaţie îmbătrânită.

Aici, doar 14% din populație are între 15 și 29 de ani. În nord, procentele sunt ceva mai mari, dar nici acolo numărul tinerilor nu ajunge la un sfert din total.

Italia și România, pe primele locuri la pierdere de populație. Salvarea demografiei va fi imigrația

Cifrele ar putea să scadă și mai mult, având în vedere că numărul nașterilor este din ce în ce mai scăzut. Potrivit Institutului de Statistică din România, în primele nouă luni ale anului trecut au venit pe lume aproape 133.000 de copii, cu aproximativ 7.000 mai puțini ca în 2020, an care a reprezentat un recod negativ al ultimilor ani.

Migraţia este o altă latură foarte importantă a problemei. „Îmbătrânirea la noi e mai accentuată decât în Europa și pentru că migrația a atins la noi între 3,5-4 milioane de români care au plecat în străinătate. O să vedem din nou apelul la forță de muncă extracomunitară, asta se întâmplă frecvent. În România aveam acum 2 ani vreo 15.000 – 20.000 de permise pentru muncitori din afara UE. Anul acesta am ajuns la 100.000 și tendința este în creștere”, atrage atenția sociologul Ioan Hosu.

Tinerii spun că nu sunt motivați să rămână pe piața muncii din România. „Salariu foarte mic, ore multe de muncă, puține concedii”, se plânge unul dintre ei, conform Digi24.

Un continent bătrân

În Europa, doar una din șase persoane are vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani, arată datele oficiale. Acest lucru creează un deficit mare pe piața muncii. Doar în perioada pandemiei, 9 milioane de tineri au părăsit piața muncii.

„Aceste statistici sunt efectul unor politici proaste din ultimii 30-40 de ani la nivelul Uniunii Europene. Lipsa unor politici care să stimuleze, să spunem, inserția tinerilor pe piața muncii. O populație mai îmbătrânită și mai feminizată înseamnă o scădere a competitivității economiei europene”, mai spune Ioan Hosu.

Dintre statele membre ale Uniunii Europene, regiunea Île-de-France are cel mai mare număr de tineri, fiind urmată de Lombardia, Andaluzia și Catalonia. La polul opus, se află unele localități germane care au doar 11 la sută din populație tânără. Însă nici România nu stă bine la acest capitol.

Zonele cu cei mai mulți tineri

  • Île-de-France –  2,4 milioane de tineri
  • Lombardia – 1,5 milioane de tineri
  • Andaluzia – 1,4 milioane de tineri.
  • Catalonia și Rhône-Alpes – 1,2 milioane de tineri
  • Madrid și Campania – un milion de tineri

Unde sunt cei mai puțini tineri

  • Chemnitz, Brandenburg – 11 la sută din populație
  • Turingia, Saxonia-Anhalt – 12 la sută din populație
  • Asturias – 12 la sută din populație

Comisia Europeană avertizează că proporția persoanelor de peste 65 de ani va crește la 30 la sută în anul 2070, iar acest lucru va duce la o economie mult mai scăzută.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Florin Casangiu moarte fulgeratoare in Italia

Moarte fulgerătoare a unui român în Italia, Florin Casangiu avea 43 de ani

masina veche bani

Ai o maşină veche? Statul român vrea să îţi dea BANI ca să renunţi la ea