in

Record de vaccinări în România. „Chiar nu prea mai aveam de ales”

Dramele din spitale și noile restricții abia intrate în vigoare au resuscitat vaccinarea în România. Peste 93.000 de români s-au vaccinat cu prima doză de vaccin împotriva COVID în ultimele 24 de ore, record în valul patru al pandemiei.

În al doisprezecelea ceas, românii acceptă să se vaccineze într-un ritm atât de mare, încât numărul celor care au primit prima doză de ser, și sunt pe cale să se imunizeze, depășește numărul infectărilor.

În ultimele 24 de ore, nu mai puțin de 128.000 de oameni s-au vaccinat, dintre care 93.000 cu prima doză. Numărul total al persoanelor vaccinate cu schema completă se apropie de șase milioane, potrivit autorităţilor.

Italia, microbiologul Crisanti: „A treia doză pentru toată lumea”

„Chiar nu prea mai aveam de ales. Adică nu mai puteam intra oriunde”, a declarat o femeie.

Ne-a fost cam teamă cu ce se aude pe la televizor, ce se discută şi am stat aşa până când am ajuns la bunul acord că trebuie să îl facem, că aşa e mai bine, ca să supravieţuim. Altceva nu există decât să îl faci”, a spus şi un bărbat.

Când atingem imunizarea în masă

Dacă s-ar păstra acest ritm de vaccinare, am atinge imunizarea în masă, la sfârșitul anului, sau, la începutul lui 2022.

Coordonatorul vaccinării în România, Valeriu Gheorghiţă este optimist: „Dacă în fiecare zi ar veni să facă prima doză măcar 80.000 de oameni, 70% din populația țării ar fi imunizată până la sfârșitul lunii decembrie, adică acea imunitate de masă, mult-dorită”, relatează Ştirile Pro TV.

Medicul epidemiolog Octavian Jurma preconizează însă că doar 10 milioane de români, adică 52% din populație ar fi imunizați până pe 29 decembrie 2021 și 15 milioane de români, adică 78% din populație până pe 19 martie 2022. Cu o condiție: să viza zilnic la vaccinare, câți au venit în medie, în fiecare zi a săptămânii trecute: 62.000 de români.

România rămâne pe penultimul loc din Europa, la capitolul vaccinare, dar am putea intră în faza de platou, de stabilizare a valului 4, în câteva zile și am putea avea sărbători fericite, dacă am păstra numerele acestea, care, pentru prima dată, ne dau speranțe: Rată de vaccinare cu doză 1 din weekend, peste 80.000 de persoane a depășit rată de infectare reală de 75.000 de cazuri pe zi, așa cum a calculat-o doctorul Jurma, pornind de la cifra oficială de 15.000 de infectări depistate.

„În două, trei săptămâni, sper totuși să vedem o pantă descendentă astfel încât în decembrie să vedem o fază descendentă vizibilă și care să ne dea speranța că, dacă vom continuă să facem ceea ce facem, vom avea niște sărbători mai liniștite”, a mai spus Octavian Jurma.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
masini inundatii italia

Prăpăd în sudul Italiei. Un mort şi zeci de victime după o furtună comparabilă cu un uragan

roman ucis frosinone

Hoț împușcat mortal la Frosinone, în timpul unei spargeri