in

Catastrofă, peste 300 de morți într-o zi: „România este noua Lombardia”

România a înregistrat, ieri, cel mai mare număr de pacienți internați în spitale (14.569) și cel mai mare număr de morți într-o zi (328).

Printre cei care și-au pierdut viața din cauza SARS-CoV-2 se află și un bebeluș și cinci tineri cu vârste de până-n 30 de ani.

„Avem peste 300 de decese COVID astăzi. Este o catastrofă”, a spus președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă.

„Suntem noua Lombardia”

Coordonatorul vaccinării, colonel dr. Valeriu Gheorghiță, a fost întrebat cât de departe este România de acum, cu mii de cazuri de COVID-19 zilnice și mii de pacienți care așteaptă în ambulanțe sau în UPU un pat de terapie intensivă. El a spus că România e noua Lombardia.

Ziua cu cei mai mulţi morţi pe timp de pace. “În spatele fiecărui număr este un OM”

„Mi-e teamă că deja suntem în acest scenariu (în care anul trecut era Italia – n.r.). Este cât se poate de evident că spitalele și unitățile de primiri urgență sunt asaltate. Sunt copleșite în momentul de față de pacienți diagnosticați cu COVID-19, lăsând de o parte celelalte categorii de boli, urgențele, accidentele rutiere, arsurile, care vedem că se întâmplă în fiecare zi și care generează victime care au nevoie de asistență medicală”, a spus Gheorghiță, potrivit Mediafax.

Iadul UPU

„Dacă nu ştiţi cum arată iadul, mergeţi în UPU (unități primiri urgențe) şi o să-l vedeţi. (…) Totul este blocat, tot ce poţi să vezi sunt măşti şi butelii de oxigen! Dacă prin tot haosul acela reuşeşti să ai contact vizual cu un coleg, tot ce poţi să citeşti în ochii lui este, pe lângă oboseala tot mai accentuată, neputinţa! Încă nu este târziu să ne daţi şi voi o mână de ajutor”, a scris medicul Amin Zahra de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, într-un mesaj postat pe Facebook.

„România, trezeşte-te!”, transmite el în finalul mesajului și face apel la oameni să se vaccineze: „Dacă ţii la sănătatea ta şi vreţi să scăpăm din acest iad, în care ne aflăm cu toţii, uite ce trebuie să faci:

Austria, numărul deceselor a depășit 11.000 de cazuri, cel al noilor infecțiilor este încă peste 2.000

1. Îţi faci un test rapid sau PCR şi te asiguri că nu ai simptome, că eşti negativ.

2. Îţi faci şi o programare la un centru de vaccinare şi încerci să intri în contact cu cât mai puţine persoane, până îţi faci vaccinul, chiar şi după”.

În spitale sunt internați 14.569 de pacienți cu Covid, din care 1.513 sunt la Terapie Intensivă. Din totalul celor internați, 400 sunt copii, iar 23 dintre ei sunt la ATI. Pentru a doua zi consecutiv, România nu a avut niciun loc liber la ATI Covid.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
morti romania

Ziua cu cei mai mulţi morţi pe timp de pace. „În spatele fiecărui număr este un OM”

bataie soferi parcare

Treviso, doi șoferi români s-au luat la bătaie într-o parcare, cu bare de metal și cuțite, ambii au ajuns la spital