in

O femeie testată pozitiv la două luni după rapel a MURIT la spitalul din Turda. Medic: «Nu cred că de COVID a murit»

O femeie de 70 de ani din județul Cluj, vaccinată cu ambele doze de vaccin Pfizer, a murit în secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Turda, după ce a fost depistată cu COVID, la două luni după rapel, anunță G4Media. Dr. Sergiu Habago, medic specialist ATI, cel care a tratat pacientul, crede că, în ciuda testului PCR pozitiv, „femeia nu a murit de COVID”.

Victor Andrașoni, directorul medical al spitalului a transmis că „pacienta avea dozele făcute, avea titru de anticorpi mare, a fost confirmată cu COVID și avea afectare pulmonară de peste 85%. Asta a fost. Explicația este greu de găsit”. Aceeași poziție a adoptat managerul spitalului, dr. Ovidiu Stănilă: „Nu am o explicație, iar colegii mei infecționiști nu se pronunță deocamdată vizavi de particularitatea acestui caz”.

«În certificatul de deces poate apărea COVID, fiindcă a ieșit testul PCR pozitiv»

Sergiu Habago, medic specialist ATI, care a tratat pacienta, crede că acest caz nu are vreo legătură cu COVID-ul activ. „Este vorba despre o pacientă cu multe boli, o cardiacă, care, probabil, a avut o expunere la COVID undeva la finalul toamnei sau în iarnă, apoi a făcut prima doză de vaccin, în februarie pe a doua, iar acum i-a ieșit un test PCR pozitiv. După cum bine știm din literatura de specialitate, un test PCR poate ieși pozitiv și la șase luni după infecție.

Eu cred că în privința acestei paciente a fost vorba cândva de o infecție COVID minim simptomatică, peste care s-a vaccinat, a făcut și rapelul și a ajuns la un nivel de anticorpi de 6.700. Paradoxul a făcut să-i iasă acest test PCR pozitiv, deși, repet, asta se poate întâmpla și la șase luni după. E cea mai logică variantă. Dar e strict părerea mea personală ceea ce vă voi spune ”, a spus doctorul Sergiu Habago.

Medicul spune că după testul PCR pozitiv, femeii i-au fost făcute cel puțin alte patru test antigenige și toate au ieșit negative. „A avut evoluție proastă de la început. Avea anumite elemente care nu corespundeau unei infecții COVID clasice. A făcut insuficiență cardio-circulatorie acută, insuficiență multiplă de organe, detresă respiratorie severă. A fost intubată, ventilată, au căzut toate organele”, a mai declarat medicul pentru G4Media.

„În certificatul de deces poate apărea COVID, fiindcă a ieșit testul PCR pozitiv. Poate că a jucat un rol cândva, dar nu cred că de COVID a murit. Părerea mea este că este vorba despre o infecție veche, s-a vaccinat apoi și a ieșit acest test PCR. Nu putem spune niciodată că s-a vaccinat și a murit”, a mai spus medicul Habago.

Potrivit doctorului, s-au recoltat mai multe probe și au fost trimise la analiză de specialitate la Institutul Matei Balș, în București, și la Timișoara, la Oncogen, pentru a se vedea exact ce tulpină de virus, dacă a fost cazul de așa ceva, a avut pacienta.

Pacienta care a murit la Turda nu este singura persoană cu test PCR pozitiv după rapel. Mai multe cazuri de infectări au fost înregistrate. Dar majoitatea au fost cazuri uşoare.

„E un procent de aproximativ 5% din populație care nu dezvoltă anticorpi. Dar sunt cazuri foarte rare acestea”, a spus medicul Vasile Mureșan, managerul Spitalului de Pneumotfiziologie Leon Daniello.


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, și-a ucis soțul cu 17 lovituri de cuțit, româncă condamnată la 24 de ani de închisoare

Droguri și arme la Pavia, bandă condusă de un român și un italian, descoperite patru plantații de marijuana