in

Încercarea de a fugi din carantină l-a costat pe un român internarea la PSIHIATRIE și o amendă uriașă

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din judeţul Galaţi, care a făcut scandal şi a încercat să fugă dintr-un centru de carantină, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Galaţi, incidentele s-au produs în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, după ce bărbatul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, a fost introdus în centrul de carantină pentru că nu a respectat măsura izolării la domiciliu şi a plecat într-o comună învecinată pentru a-şi vedea soţia şi copiii.

„Ajuns la centrul instituţionalizat de carantină, bărbatul a devenit agitat şi a început să înjure personalul medical şi jandarmii, motivând că el nu va rămâne acolo şi va încerca să fugă. După aproximativ 15 minute de la introducerea în centru, bărbatul a încercat să fugă prin escaladarea geamului camerei. Zgomotul făcut de acesta a fost auzit de jandarmi, iar când s-au îndreptat în direcţia clădirii, l-au văzut căzut, fără a da semne că mişcă. La faţa locului a fost solicitat un echipaj medical”, se arată în comunicat.

Bărbatul şi-a revenit din starea de inconştienţă, iar la vederea personalului medical a început să devină violent. El a fost imobilizat de jandarmi, iar ambulanţa l-a transportat la spital pentru investigaţii suplimentare.

„Pe timpul efectuării investigaţiilor medicale, bărbatul a continuat seria ameninţărilor şi injuriilor aduse doctorilor şi asistentelor din spital, motiv pentru care a fost solicitat, din nou, un echipaj de jandarmerie. Oamenii legii au reuşit să îl liniştească, iar la finalizarea investigaţiilor medicale l-au transportat în acelaşi centru de carantină. Întrucât bărbatul a ameninţat că în cazul în care nu i se va da drumul se va omorî, s-a luat decizia transportării acestuia la Spitalul de Psihiatrie, unde a fost internat”, precizează IJJ Galaţi.

Jandarmii au întocmit în acest caz acte de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Bărbatului i-au fost aplicate şi trei sancţiuni contravenţionale, totalizând 6.200 de lei, pentru proferarea de injurii şi scandal în incinta unei unităţi de ocrotire a sănătăţii. 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, accident înfiorător pe A1, patru morți și patru răniți grav, TOȚI ROMÂNI, din aceeași familie

Controale la intrarea în Italia: Român, săltat de poliție din autocar și dus direct la închisoare