in

Guvernul îi vrea acasă pe românii din diaspora: până la 50 de hectare în arendă și 600 de euro salariu net în agricultură

Guvernul lucrează la o strategie pentru aducerea în țară a românilor care lucrează în străinătate, una dintre măsuri fiind majorarea salariului net în agricultură la 3.000 de lei (600 euro), a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Acesta a precizat că anul acesta pentru Programul „Tânărul Fermier” se vor aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din diaspora.

Declarațiile au fost făcute, luni, în plenul Senatului, unde a fost dezbătură moţiunea simplă „Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros”, iniţiată de 72 de parlamentari PSD și ALDE.

„Domnilor, cei care au plecat din păcate în această perioadă, pleacă de ani de zile, ca urmare a contractelor pe care le au cu angajatorii de acolo. Mulţi dintre ei alungaţi de politica păguboasă a PSD-ului, din regiunile pârjolite de baronii voştri. Ce programe aţi gândit voi pentru românii care au plecat să muncească în Europa? Aţi alungat din ţară peste 4 milioane de români, în cei 22 de ani de guvernare, iar acum le propuneţi să cultive acasă sparanghel? Guvernul PNL are în lucru o strategie de aducere acasă a Diasporei ridicând salariul net, în sectorul agricol, la 3.000 de lei. Anul acesta, Programul „Tânărul Fermier” va aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora, a spus ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Articole similare:

Adrian Oros a adăugat că, pentru prima dată, beneficiarii acestui program vor primi şi până la 50 de hectare în arendă sau concesiune

„Nu le vom mai da prietenilor voştri pe redevenţe ridicole. Din iunie, vom implementa o schemă de sprijin pentru cei care angajează muncitori zilieri sau sezonieri. Am adoptat Hotărârea Guvernului nr. 356/2020 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industrie alimentară”, a mai spus Oros.

Moţiunea simplă „Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros”, iniţiată de 72 de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat, a fost dezbătută luni în plenul Senatului. Semnatarii au solicitat demisia ministrului Agriculturii, Adrian Oros, „până nu desfiinţează întregul sector agroalimentar din economia României şi până nu transformă fermierii români în săracii Europei”.

Moţiunea a fost adoptată cu 68 de voturi „pentru”, 32 „împotrivă” şi cinci abţineri.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/escrocii-momentului-sume-exorbitante-pentru-un-drum-cu-microbuzul-spre-romania-eu-de-unde-sa-ii-dau-atata/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sportiva Alina Crăciun a refuzat alte zboruri, puse la dispoziție de același consulat, Motivul: are un cățel

piaţa auto

Dezastru pe piaţa auto: românii au cumpărat mai multe maşini decât italienii în ultima lună