Groparii din România nu mai fac față numărului mare de înmormântări, în plin val patru al pandemiei de coronavirus. Autoritățile din Botoșani au închiriat un excavator pentru morminte.
Valul patru al pandemiei aduce zilnic noi recorduri negative la nivelul întregii țări și impune o activitate ca pe front nu doar în spitale, ci și în cimitire. Din cauza numărului mare de decese din ultimele zile, Primăria Botoșani a fost nevoită să închirieze un excavator pentru că groparii nu au mai făcut faţă valului de înhumări, potrivit Monitorul de Botoșani.
”Pe 12 octombrie, au fost 14 înhumări. Am închiriat un excavator. A fost o situaţie de forţă majoră deoarece trebuiau săpate şapte gropi. Celelalte familii aveau deja locuri concesionate”, a declarat Marinela Vieru, directorul Serviciului Public de Administrare Pieţe, Obor şi Cimitire ( SPAPOC) pentru publicaţia citată.
Ignorată de medici. Însărcinată în 8 luni şi 2 săptămâni, a murit odată cu pruncul din pântec
Dacă înainte de această criză sanitară, în municipiul reşedinţă de judeţ erau cinci – şase înhumări pe zi, în ultimele zile numărul acestora a trecut de zece. Datele centralizate arată că, la nivelul municipiului Botoşani, în fiecare lună, erau aproximativ 50 de decese, însă numărul acestora s-a dublat. SPAPOC are zece gropari, care sunt repartizaţi pe cele două cimitire, în funcţie de numărul înhumărilor.
Botoşănenii care şi-au pierdut în ultimele zile o persoană dragă spun că nu au mai văzut niciodată atâția morți la capelele celor două cimitire: „Am avut un deces în familie şi am avut parte de o situaţie greu de descris în cuvinte. Când am mers la priveghi erau trei persoane decedate depuse în capela de lângă biserica de la Pacea, două în pridvor şi două în biserică. Este multă durere. Nu am crezut că acest coronavirus va aduce o aşa de mare durere”.
Valul de înhumări accentuează criza locurilor de veci, astfel că edilii trebuie să găsească soluţii. La această dată este în derulare licitaţia vizând extinderea Cimitirului Eternitatea.