in

Raed Arafat: Am putea ajunge să alegem care pacienți să trăiască și care nu, la fel ca în Italia

„În momentul în care secţiile de terapie intensivă devin total aglomerate, mai ales dacă se agravează unii şi nu ai loc pentru ei imediat, este posibil să ajungi să alegi între pacienţi, aşa cum au păţit colegii noştri din Italia şi din alte ţări. Din păcate, acolo unde impactul a fost major, medicii au ajuns să facă acest triaj. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat, se poate întâmpla, eu sper să nu ajungem acolo”, a afirmat Raed Arafat, șeful DSU, la B1 Tv.

„Trebuie să încercăm cu toţii, pentru că aici nu poate numai unu, sau doi sau trei să poarte masca şi ceilalţi, în jurul lor, nu. Trebuie nu numai majoritatea, trebuie cu toţii să facem acest lucru dacă vrem, într-adevăr, să limităm şi SARS-COV-2, dar şi virusul gripal sezonier care poate să fie mult redus, impactul lui, dacă se poartă mască”, a mai spus Arafat.

Raed Arafat a enumerat cauzele care au dus la creșterea accelerată a numărului de îmbolnăviri cu Covid-19. Printre evenimentele care au contribuit la răspândirea coronavirusului, s-a numărat și desfășurarea alegerilor locale, recunoaște Raed Arafat.

„A fost deschiderea școlilor, campania, alegerile, deschiderea anului universitar. Noi ne-am așteptat la o creștere, dar ea trebuie controlată. Nu o putem controla decât aplicând anumite reguli și restricții pentru o perioadă definită de timp.”

România se confruntă cu o explozie de noi infecții și cu un număr fără precedent de internări la terapie intensivă. În acest ritm se va ajunge în curând la limita dincolo de care sistemul sanitar va trebui să aleagă cine să trăiască și cine nu.

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis ca de miercuri, cafenelele, restaurantele, cinematografele și teatrele din București să se închidă. În plus, pe o rază de 100 de metri în jurul școlilor este obligatorie purtatarea măștilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
medicamentului Covid

Un medic dezvăluie probleme în alocarea medicamentului esenţial în tratarea cazurilor grave de COVID-19: «1.900 de români nu l-au primit»

Elena Nemțeanu, 17 ani, dispărută de două luni în Italia, a fost găsită, 20 de polițiști AU ELIBERAT-O