Deputatul William Brînză a postat pe blogul său un interviu amplu, în care a povestit copilăria “la limita subzistenţei” dar si prima experienţă pe care a avut-o, ca emigrant, în Franţa. Astfel, am aflat că deputatul Pdl a fost, în adolescenţă, sportiv de performanţă- a practicat luptele şi boxul-, dar şi olimpic naţional la limba română.
Deşi recunoaşte că, elev fiind, a chiulit de la ore şi a fumat, William Brînză dezvăluie voinţa lui “de a fi primul în toate”. A muncit de la 13 ani “la cosit” şi “ca zugrav”, pentru a-şi pune bani deoparte, să-şi cumpere reviste şi romane poliţiste.
În timp ce făcea armata, deputatul a povestit cum a făcut comerţ “mică bişniţă” cu ţigări în Bulgaria. Nu lipsesc detalii despre prima iubire din tinereţe sau despre pasiunea pentru teatru a viitorului politician.
Iată prima parte a interviului:
Cum era in adolescenta, la varsta teribilismului, William Brinza?
Viata de adolescent mi-am petrecut-o in Ploiesti si in Campina, intr-un mediu de oameni modesti, a caror preocupare principala era asigurarea traiului de zi cu zi si, eventual, satisfactia ca fiul sau fiica sa fie absolventi de liceu.
Eram ambitios, credeam ca se poate orice, voiam sa le rezolv pe toate, sa fiu primul in toate. Fiind sportiv de performanta – lupte si box –, conditia fizica si constitutia robusta imi dadeau incredere si nimic nu ma impiedica sa-mi indeplinesc dorintele. Nu intelegeam capcanele pe care varsta si lipsa de experienta mi le intindeau si, de multe ori, faceam greseli fata de unele tentatii corespunzatoare varstei si perioadei respective.
Cum ar fi?
Fumatul, chiulitul de la ore, dar si pasiunea pentru o colega de liceu, cu un an mai mica, care imi distragea atentia atat de la antrenamente, cat si de la programa scolara. Ca sportiv, eram intr-o lupta permanenta cu greutatea, iar tendinta de a pacali cantarul, prin diverse medicamente si ceaiuri care afectau conditia fizica, era destul de mare.
Voiam să ajung cineva!
O alta pasiune a fost motociclismul, un sport destul de dur si care, in mod evident, implica si o serie de lovituri/cazaturi, fapt ce nu era pe placul parintilor mei. Nu de putine ori le-am dat emotii mari in privinta sigurantei mele. Eram un adolescent preocupat de estetic, de afirmare, stiam ca vreau sa devin cineva si eram constient ca pentru acest lucru va fi necesar sa depun eforturi mari. Ma simteam pregatit, voiam sa-mi depasesc conditia si sa fiu altfel decat colegii mei. Voiam sa ajung cineva!
Aveati o situatie materiala buna? Erati tipul de baiat de bani gata, asa cum sunt fiii de politicieni din ziua de azi?
Povestea mea de viata nu este tocmai cea pe care multi o asteapta, cu parinti bine situati, dorinte implinite la cerere si viata usoara. Nu spun ca nu mi-ar fi placut, dar realitatea este alta. M-am nascut in Carbunesti, Prahova, intr-o familie extrem de modesta. Parintii mei nu au putut niciodata sa-mi ofere ceea ce poate alti copii de la oras aveau, si nu vorbesc aici de lucruri mari, ci activitati sau lucruri care, la acea varsta, contau pentru mine – carti, participarea la un spectacol, mersul la un film, un televizor in casa.
Sufeream ca nu puteam beneficia de ceea ce chiar si colegii mei de scoala sau vecinii aveau. Stiam inca de pe atunci ca voi face totul pentru ca, in viitor, sa-mi pot oferi tot ceea ce imi doresc.
Am cosit şi am strâns fân, dar am lucrat şi ca zugrav
Prin urmare, atunci cand am ajuns la o varsta care-mi permitea sa pot presta munca fizica (de la 13 ani) am inceput sa caut de lucru in vacantele de vara si pot sa va spun ca am cosit si am strans fan, dar am lucrat si ca zugrav. Toate aceste lucruri le faceam pentru a-mi cumpara haine pentru scoala si cartile de care aveam nevoie.
Imi aduc aminte, cu nostalgie, ca in fiecare saptamana imi permiteam „un dezmat”, alocand suma de cinci lei pentru cumpararea catorva ziare care ma pasionau (Flacara, Flamura Prahovei si un ziar de sport), carti de stiinta si tehnica, dar si beletristica (mai ales romane politiste). Parintii mei insistau sa urmez o scoala profesionala de meserii, care sa ma califice in profesia de mecanic auto ori sofer de taxi sau de tir, pentru ca „doar asa ai mereu bani in buzunar”, spuneau ai mei.
După liceu, am fost atras de actorie
Am ales sa urmez un liceu tehnic in Ploiesti – Campina. Aici am fost desemnat sa coordonez cercul de limba si literatura romana, datorita rezultatelor foarte bune inregistrate in cadrul olimpiadelor pe judet si pe tara. Dupa liceu, am fost atras de actorie. Asadar, dupa o sinuoasa demonstratie in fata unor profesori ai IATC Bucuresti, am fost declarat admis. Dar pentru ca eram „copilul nimanui”, comisia finala a considerat ca sunt prea multe locuri pentru barbati (desi erau numai patru) si au decis sa reduca cu un loc, in beneficiul doamnelor sau a doamnei, pentru ca acel loc a fost dat unei fiice de nomenclaturist, „persoana importanta”. Coleg de suferinta cu mine a fost si artistul Catalin Crisan.
Un fel de „mică bişniţă”
Dezamagit, am facut cerere sa plec in armata. Am fost repartizat la Unitatea de transmisiuni din Ploiesti, unitate cu regim bland, care imi permitea plecari la sfarsit de saptamana. Acestea le „fructificam” mergand cu tigari in Bulgaria si cumparand de acolo diverse produse pe care le vindeam ulterior in Romania. Un fel de „mica bisnita”, care imi asigura insa un ban in buzunar pentru facultate, dar pe care i-am transformat mai tarziu intr-o viza de Franta si un bilet de tren pentru Paris.
Imi doream sa urmez Facultatea de Drept si, in armata fiind, mi-am depus dosarul in tara si in strainatate (Franta).
Viata mi-a dat insa o palma: banii nu imi ajungeau, iar cel mai grav, nici parintii mei nu stateau bine cu sanatatea. Cineva trebuia sa munceasca acum pentru ei, pentru a le asigura un trai minim si medicamentele necesare. Am realizat ca trebuie sa fac altceva decat ceea ce-mi doream, pentru a-mi ajuta familia, si dorintele mele au trecut pe planul al doilea.
Astfel, a doua zi dupa satisfacerea stagiului militar (1991), desi parintii mei incercau sa ma convinga sa raman acasa si sa „ne chinuim cu totii, ca poate asa ne-a fost dat de la Dumnezeu sa traim si sa murim in saracie”, stiam ca nu poti cere „sacrificii si eroism” decat de la propria persoana si am ales sa plec in lume, intr-o lume a atractiei, dar, totodata, o lume pe care nu o cunosteam…
(CONTINUĂ)