in

William Brînză s-a întâlnit cu badantele din Veneto

Deputatul William Brînză anunţă că se află în Italia, în perioada 23 – 26 august, pentru a se întâlni cu „românii lui”.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, preşedintele PDL Diaspora spune:

„Fiind permanent preocupat de soarta românilor din afara graniţelor ţării, am răspuns invitaţiei românilor din Italia şi în perioada 23-26 august mă aflu în Veneto (avem o comunitate de aproximativ 35.000 de români, dintre care 10% sunt în Veneţia), pentru a avea o serie de întrevederi cu românii mei, în vederea dezbaterii principalelor teme de actualitate din viaţa social-politică a României, precum şi pentru a identifica noi căi de colaborare prin care să întărim legătura asociaţiilor de români din zonă cu instituţiile statului român, cât şi cu cele italiene.

În cursul zilei de ieri (23 august – n.r.) am avut o primă discuţie cu un reprezentant al românilor din Lodi care a venit special pentru a-mi prezenta situaţia românilor din zonă, întâlnire urmată de o întrevedere cu un grup de români din Regiunea Veneto ( Padova, Veneţia, Verono şi Vicenza).”

Deputatul Brînză a avut o întâlnire cu ” cu reprezentantele badantelor (femei care muncesc în casele italienilor) din zonă şi care câştigă între 6 şi 10 euro pe oră, principala lor problemă reprezentând-o lipsa actelor, angajatorii italieni fiind puţin interesaţi în a le angaja cu forme legale de muncă”.

El a spus că încearcă să identifice „pârghiile necesare pentru determinarea angajatorilor italieni să le încheie contracte de muncă astfel încât să poată beneficia de toate drepturile prevăzute de lege.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Încă un dosar pentru Năstase: nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Andrea Bocelli va concerta pentru prima dată în România