Menu
in

William Brînză şi-a început campania în Sicilia: „Pe mine faptele mă recomandă”

Vineri, 9 noiembrie, deputatul William Brînză şi-a lansat campania electorală în Sicilia, la Canicatti, în mijlocul a mii de români. Credem că a ales această zonă puternic populată de români (aproximativ 10.000 de români, dintr-un total de 50.000 de locuitori) datorită legăturilor foarte bune pe care parlamentarul le are cu autorităţile provinciei, cu liderii Popolo della Liberta, dar şi ca o dovadă a strânsei colaborări cu membrii comunităţii care-i sunt recunoscători deputatului pentru că le-a împlinit dezideratul de a avea Consulat la Catania, precum şi datorita numeroaselor acţiuni socio- culturale pe care le-a avut cu asociaţiile de români din zonă.

În seara lansării, deputatul şi-a prezentat sloganul „Diaspora, inima mea, inima României”, precum şi programul politic pentru 2012-2016. Contactat telefonic, acesta ne-a declarat „Cele 14 puncte incluse în programul meu politic nu sunt promisiuni, sunt certitudini. Pe mine faptele mă recomandă”.

Deputatul William Brînză şi-a prezentat cu această ocazie şi programul politic.


 


 

PROGRAM POLITIC 2012-2016

ELIMINAREA RESTRICŢIILOR DE PE PIAŢA MUNCII PENTRU CETĂŢENII ROMÂNI.

Conştient că libera circulaţie a persoanelor în spaţiul european reprezintă o îmbogăţire şi o oportunitate pentru state voi continua să colaborez cu politicienii din străinătate în ceea ce priveşte mobilitatea lucrătorilor români, dar şi pentru consolidarea conceptului de cetăţenie europeană, concept în baza căruia românii trebuie să aibă acces nelimitat la piaţa forţei de muncă.

PROMOVAREA ROMÂNILOR ÎN COMUNITATE.

Susţinerea intereselor comunităţilor româneşti prin încurajarea românilor în a candida pe listele electorale ale partidelor din ţara de rezidenţă în vederea câştigării de mandate pentru postul de consilier/primar – axate pe obţinerea dreptului de reprezentare a acestora în administraţia centrală şi locală.

MĂ MÂNDRESC CU ROMÂNII DIN STRĂINĂTATE! ACEŞTIA TREBUIE SĂ CONDUCĂ ROMÂNIA!

Voi continua să solicit posturi de consilieri în Parlamentul European, Comisia Europeană, Camera Deputaţilor şi Senat. Europarlamentarii şi parlamentarii de diaspora vor avea consilieri din rândul românilor aflaţi în străinătate.

Angajarea de pe plan local a românilor în Ambasadele şi Consulatele româneşti va fi, în continuare, prioritate în noul mandat de deputat.

EXTINDEREA CURSURILOR DE LIMBĂ ROMÂNĂ ÎN STRĂINĂTATE.

O atenţie deosebită o voi acorda deschiderii de noi lectorate de limbă română în străinătate. Extinderea Cursului de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească (în prezent avem CLCCR în: Spania, Italia şi Belgia) va fi o prioritate pentru mine.

RECUNOAŞTEREA DIPLOMELOR DE STUDIU.

Voi continua să militez pentru accelerarea procesului de recunoaştere a diplomelor de studiu obţinute în România (în prezent sunt recunoscute în proporţie de 40%) în statele europene, a diplomei de BAC şi a celor universitare.

ADAPTAREA PROGRAMEI ŞCOLARE PENTRU INTEGRAREA ELEVILOR ROMÂNI REÎNTORŞI DIN STRĂINĂTATE.

Cu sprijinul Ministerului Educaţiei voi solicita introducerea cursurilor pregătitoare pentru elevii care se reîntorc din străinătate în şcolile din ţară astfel încât copilul să nu piardă anul şcolar (anul de transfer).

ASIGURAREA UNUI LOC DE MUNCĂ PENTRU STUDENŢII ROMÂNI.

Voi continua să-i sprijin pe tinerii cu studii superioare pentru care voi cere mai multe burse de studiu. Locuri de muncă în unităţi de profil (Agenţii, Ministere). Programe gratuite de reconversie profesională. Acordarea de subvenţii pentru tinerii (de până în 35 de ani) pentru demararea unei afaceri.

RESPECTAREA REFERENDUMULUI DIN 2009, NUMĂR REDUS DE PARLAMENTARI. MAXIM 300.

Voi continua să susţin necesitatea respectării Referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari. Am solicitat mai multe locuri în Parlament pentru diaspora.

Parlamentarii să provină din rândul românilor din străinătate conform normei de reprezentare. Avem trei milioane de rezidenţi români. Din 300 de parlamentari minim 20 pentru diaspora, cu candidaţi din diaspora.

SUSŢINEREA ADOPTĂRII PROIECTULUI DE LEGE PRIVIND VOTUL PRIN CORESPONDENŢĂ.

Am iniţiat proiectul de lege privind votul prin corespondenţă şi voi face toate demersurile necesare pentru adoptarea acestuia astfel încât dreptul constituţional de a vota să fie respectat. Votul prin corespondenţă se va aplica la alegerile europarlamentare din 2013 şi prezidenţialele din 2014. În prezent proiectul este blocat la MAE de USL.

REPATRIEREA TRUPURILOR NEÎNSUFLEŢITE ALE ROMÂNILOR MORŢI ÎN STRĂINĂTATE, CU TITLU GRATUIT PENTRU FAMILIILE NEVOIAŞE.

1 % din bugetul DRP (Departamentul Românilor de Pretutindeni) să constituie fondul de urgenţă pentru repatrierea trupurilor neînsufleţite şi a persoanelor bolnave (netrasportabile) sau victime ale accidentelor grave şi calamităţilor (această facilitate o au familiile lipsite de resurse financiare).

RECUNOAŞTEREA CULTELOR RELIGIOASE

Cu sprijinul românilor din străinătate şi al liderilor religioşi voi continua să militez pentru recunoaşterea în străinătate a cultelor religioase recunoscute în România. Voi continua demersurile în vederea înfiinţării de noi lăcaşe de cult în străinătate şi repararea celor existente.

MINISTER PENTRU ROMÂNII DIN STRĂINĂTATE CONDUS DE ROMÂNII DIN DIASPORA, UN MINISTER AL „NOSTRU”.

OBIECTIVELE MINISTERULUI:

Personalul ministerului va fi în totalitate format din români din străinătate.

Va consolida colaborarea la nivel interstatal, încurajând desfăşurarea de consultări periodice cu Parlamentele recunoscute ca având o experienţă bogată în acest domeniu (Italia, Franţa, Cipru, Irlanda, etc). Prioritate va avea dialogul la nivelul societăţii civile (asociaţiile româneşti din străinătate).

Stabilirea unui dialog eficient între românii din străinătate, Guvernul României prin întâlniri bianuale în ţară sau străinătate.

Sustinerea unui dialog constant cu autoritatile locale, provinciale şi naţionale străine în vederea unei mai strânse colaborări.

Prevenirea situaţiilor de rasism sau alte situaţii ce umbresc imaginea românilor şi a României.

Facilitarea dobândirii/ redobândirii cetăţeniei române pentru românii din afara graniţelor ţării ( cazuri frecvente în Germania şi Austria) Recunoaşterea dublei cetăţenii dat fiind faptul că România este stat membru UE.

Forum-uri economice în vederea promovării produselor româneşti. Sprijinirea firmelor româneşti ce desfăşoară activităţi în afara graniţelor. Continuarea reformelor în Ambasadele şi Consulatele româneşti, funcţionarii trebuie să înţeleagă că ” stăpânul lor este Românul!”.

SPRIJINIREA ROMÂNILOR CARE SE REÎNTORC ÎN ROMÂNIA

Prioritar va fi consilierea românilor din străinătate privind accesarea fondurilor europene (cursuri gratuite).

Organizarea de forum-uri economice prin care investitorii străini să fie încurajaţi să investească în România. Investitorii vor primi „recomandarea”de a angaja români ce vor să se reîntoarcă în ţară.

Voi propune şi susţine ca taxa auto să se plătească o singură dată de către proprietar (la data şi în ţara achiziţionării autovehiculului).

SPRIJINUL STATULUI ROMÂN

Intervenţia statului român, prin Ministerul de Finanţe (în baza dialogului) cu băncile din statele unde românii au credite pe care nu şi le mai permit să le achite.

Intervenţie clară a statului când lucrătorii români sau firmele româneşti din străinătate nu îşi primesc banii, munciţi cinstit în străinătate ( pe bază de documente justificative).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version