in

Vrei să îți rupi oasele pe șantierele din Italia? Sindicatul Cgil îți face instructajul preventiv la București

Lucrătorii români interesați să lucreze în Italia în sectorul construcțiilor se vor putea adresa ghișeului sindicatului condus de Susana Camusso (foto). Astfel vor putea primi, înainte de plecare, toate informațiile utile privind drepturile, tutelele, protecțiile sociale de care se vor putea bucura odată sosiți în Italia.

O vor face adresându-se ghișeului Inca-Fillea, care a fost inaugurat pe 24 iunie la București în prezența secretarului general al constructorilor Cgil, Walter Schiavella, a președintei Inca Cgil, Morena Piccinini, și a reprezentanților Ambasadei Italiei la București, Ministerului Muncii, Ministerului de Afaceri Externe, ai instituțiilor care se ocupă de protecție și siguranță socială și ai organizațiilor sindicale românești.

”Având în vedere noul context migratoriu – explică Inca Cgil – s-a făcut simțită tot mai mult necesitatea de a extinde rețeaua de susținere a patronatului Inca Cgil în țările generatoare de puternice fluxuri migratorii, precum România: cetățenii români reprezintă, cu o cifră aproximativă de 1 milion, cea mai mare comunitate de imigranți din Italia”.

”Obiectivul nostru – susține – este să facilităm accesul la prestații de protecție socială și asistențială și să facilităm recunoașterea drepturilor sociale acumulate de cetățenii români în Italia și de cetățenii italieni în România, să oferim informații, asistență și tutelă pentru o migrație în cunoștință de cauză, contribuind la îmbunătățirea cooperării în materie de protecție socială între Italia și România”.

«Sectorul construcțiilor din Italia – explică secretarul general al Fillea, Walter Schiavella, pentru a susține inițiativa – are parte de o puternică prezență de lucrători imigranți, în special din România, care deseori trăiesc în condiții de exploatare, caporalat, sunt subplătiți, constrânși să lucreze în lipsa unor adecvate condiții de siguranță». Formare, consultanță fiscală și de protecție socială, asistență pe tema siguranței la locul de muncă, cursuri de limba italiană. În special dorința de a explica drepturile celor care decid să lucreze în Italia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

”Depresia, o boală care te zdrobește”, strigătul disperat al unei românce din Torino

Milano, baricadat în casă cu mama și verișoara, amenință cu un măcel