Comisia pentru revizuirea Constituţiei a aprobat astăzi, 5 iunie, două amendamente care blochează practic votul orin corespondenţă şi candidaturile persoanelor cu domiciliu în străinătate.
Astfel, a fost aprobat amendamentul PSD privind domiciliul candidaţilor, care spune: „Pot participa la alegerile pentru Camera Deputaţilor, pentru Senat şi pentru funcţia de Preşedinte al României numai candidaţii care au avut domiciliul în România cu cel puţin 6 luni înainte de data alegerilor”. Deci NU pot candida cetăţenii români cu domiciliul în străinătate.
În schimb, amendamentul senatorului ARD Mihai Răzvan Ungureanu privind votul prin corespondenţă a fost respins. Iată ce spunea acest amendament: „Cetăţenii români cu drept de vot care au reşedinţa sau domiciliul în străinatate pot vota prin corespondenţă, în condiţiile legii organice. Legea nu poate interzice sau restrânge acest drept”.
Mihai Răzvan Ungureanu susţine legea votului prin corespondenţă
Ideea votului prin corespondenţă este susţinută şi de deputatul PNL Alina Gorghiu, care este şi membru al Comisiei de revizuire a Constituţiei.
Gorghiu a declarat că susţine introducerea în Constituţie a prevederii potrivit căreia parlamentarii şi preşedintele României să fie aleşi inclusiv prin vot electronic sau alte mijloace de comunicare la distanţă.
Potrivit Mediafax, deputatul PNL doreşte ca în Constituţie să se adauge prevederea: „Dreptul de a alege poate fi exprimat şi prin mijloace electronice sau mijloace de comunicare la distanţă, potrivit legii electorale”.
“PNL vrea doi români în Parlamentul italian”- interviu cu deputata Alina Gorghiu
„Prin instituirea posibilităţii de a vota prin mijloace electronice sau mijloace de comunicare la distanţă se asigură respectarea principiului universalităţii votului, care este un principiu de bază al democraţiei, constând în acordarea posibilităţii fiecărui cetăţean adult şi cu discernământ de a-şi alege reprezentanţii (…)
Posibilitatea de a vota prin corespondenţă sau prin mijloace electronice oferă şansa exercitării anticipate a votului, cu păstrarea secretului votului. Votul prin corespondenţă sau prin mijloace electronice este în primul rând avantajos pentru cetăţenii români stabiliţi într-o altă ţară, dar şi pentru cetăţenii aflaţi într-o altă ţară cu caracter temporar sau ocazional”, a declarat Gorghiu.
Nu este clar dacă această propunere va fi discutată în comisie sau dacă votul la distanţă a fost îngropat definitiv.
În februarie 2013, Parlamentul României a aprobat constituirea Comisiei de modificare a Constituţiei, condusă de preşedintele Senatului, liberalul Crin Antonescu. Modificările vor trebui aprobate printr-un referendum.