Menu
in

Viorel Badea: „Românii din afara graniţelor sunt folosiţi ca masă de manevră electorală”

Reprezentanţii asociaţiilor de români din afara graniţelor prezenţi vineri 30 septembrie la Forumul organizat la Palatul Parlamentului au fost îndemnaţi de către secretarul de stat al DRP, Eugen Tomac şi parlamentarii pentru diaspora, Viorel Badea şi William Brânză, la mai multă implicare şi solidaritate pentru a-şi putea apăra mai bine drepturile şi a-şi păstra identitatea naţională în ţările în care trăiesc, notează Agerpres.

„Românii din străinătate trebuie să înţeleagă că principala cheie este solidaritatea. Sunt comunităţi de români din Spania, Italia , Anglia , Germania , unde dacă românii s -ar putea implica politic ar putea determina numirea primarului sau a unor consilieri locali. Din păcate, românii sunt folosiţi doar ca masă de manevră electorală„, a spus senatorul Viorel Badea, preşedintele comisiei de specialitate de la Senat.

El a dat exemplul mai multor localităţi din Italia unde din numărul de aproximativ de 5.000 locuitori sunt 2.000 de români. El le-a cerut românilor din străinătate să îşi schimbe atitudinea, arătând că drepturile se obţin cu implicare şi „mentalitate de stăpân, nu de slugă„. „Indiferenţa ne ucide”, a subliniat el, arătând că nu îi îndeamnă pe aceştia să susţină un partid sau altul, dar să fie mai prezenţi în viaţa comunităţii româneşti din localităţile unde trăiesc.

Deputatul William Brânză, preşedintele comisiei pentru diaspora de la Camera Deputaţilor, a arătat că asociaţiile de români care s-au implicat în viaţa publică a localităţilor din străinătate unde se află au adus plus-valoare nu doar pentru românii de acolo, ci şi pentru România, fiind ca nişte „adevăraţi ambasadori”. „Poate nu mereu vă simţiţi respectaţi şi apăraţi de către autorităţile statului român, dar trebuie apreciată orice iniţiativă care vine în concordanţă cu diplomaţia”, a spus el.

La sesiunea de întrebări, un reprezentant al unei asociaţii din Canada a subliniat că votul electronic este mai indicat pentru românii din afară decât votul prin corespondenţă , iar pentru colegiile din diaspora ar trebui să candideze numai acei cetăţeni români care locuiesc de cel puţin 5 ani într -o comunitate din străinătate, deoarece cunosc problemele acestora.

De asemenea, un reprezentant din Grecia a subliniat că în diaspora sunt foarte multe „asociaţii ştampilă„, care nu sunt reprezentative pentru comunităţile în nume le cărora pretind că vorbesc, iar DRP ar trebui să facă o clasificare a acestora şi să le acorde, chiar şi simbolic, o titulatură care să certifice faptul că au activitate şi colaborează cu statul român.

Daniel Tecu, liderul FADERE din Spania, a cerut reducerea taxelor consulare, arătând că un român din ţară plăteşte pentru un certificat de naştere 3 euro, iar în străinătate 130 de euro. De asemenea, el a cerut ca măcar o parte a banilor adunaţi din taxe le cons ulare să ajungă înapoi, prin DRP, la românii din străinătate, în finanţarea unor proiecte ale acestora. El a subliniat şi că Forumul ar trebui să se încheie cu o dec laraţie comună de condamnare a restricţiilor pe piaţa munc ii impuse de Guvernul de la Madrid pentru lucrători români.

Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, a cerut participanţilor să demonstreze solidaritate. Cuvântul de ordine în relaţiile dintre asociaţiile diasporei trebuie să fie „cooperare”, a spus Terteleac. Preşedintele ARI a mai solicitat desfiinţarea tuturor filialelor partidelor româneşti care au fost înfiinţate în ultima vreme în străinătate, multe dintre aceste filiale funcţionând ilegal.

La Forumul Românilor de Pretutindeni sunt invitaţi 200 de reprezentanţi ai societăţii civile şi ai asociaţiilor românilor din afara graniţelor ţării.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version