Mario Mocan, unul dintre cei mai vocali promotori ai mitingului din 10 august, a anunțat că își face partid. E plecat de 11 ani din România. Trăiește în Luton, după ce o lungă perioadă a locuit în Londra.
„Ideea creării unui partid a pornit de la membrii grupului nostru de pe facebook. Oamenii chiar asta își doresc. Am pus și un vot online la care au participat foarte mulți oameni din Diaspora prin care și-au arătat intenția de a crea un partid care să ne reprezinte. Au fost mii de oameni care au spus „da” pentru un partid politic și doar vreo trei sute care au fost împotrivă. Ideea a pornit de doar câteva zile, până să participăm la protestul din 10 august nu au existat astfel de gânduri. Noi am spus inițial că suntem apolitici și că nu ne gândim la înființarea vreunui partid politic, dar grupul ”Diaspora europeană”, cel care ne-a susținut la protest și de unde a plecat această idee a manifestației din țară a cerut crearea unui partid. Ei asta își doresc și noi asta vom face,” a declarat Mario Mocan, pentru stiripesurse.com.
Structura centrală a partidului ar urma să fie la Cluj-Napoca. Cea de-a doua filială importantă ar urma să fie la Londra.
„Partidul nostru va număra câteva zeci de mii de membri. În ceea ce privește finanțarea, vom fi sprijiniți de oameni. Cel mai probabil va exista o cotizație de la membri, ori donații la început și apoi cotizații, vom vedea.”
Primul obiectiv este trimiterea a cel puțin trei persoane care să candideze la alegerile europarlamentare, a mai spus Mario Mocan.