Menu
in

Traian Băsescu, la Londra: Restricţiile pe piaţa muncii, ridicate abia în 2012 -2013

În cadrul unei vizite oficiale la Londra, preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit şi cu membri ai comunităţii româneşti. El a spus românilor prezenţi la ambasadă că a ridicat în discuţiile avute cu autorităţile britanice problema liberalizării forţei de muncă din România, dar că ridicarea restricţiilor de muncă s-ar putea produce abia peste doi ani.


„Este o vizită oficială pe care o fac la Londra, prima vizită bilaterală de la instalarea noului Cabinet. Pe fond, relaţia bilaterală româno-britanică este o relaţie şi tradiţională şi solidă. Din punctul nostru de vedere, restricţiile pe care care le au încă pentru forţa de muncă din România şi Bulgaria sunt unul din punctele de contencios pe care continuăm să le avem. Vă pot spune că şi astăzi am ridicat problema liberalizării forţei de muncă din România, dar răspunsul politicos a fost cel pe care îl ştiţi deja de ani de zile. Să sperăm că în 2012-2013 lucrurile se vor relaxa. Pentru moment, condiţiile de acces pe piaţa forţei de muncă din Marea Britanie rămân aşa cum au fost stabilite de Guvernul Majestăţii Sale”, a declarat preşedintele.

El a precizat că în Tratatul de aderare a României la UE este prevăzut că statele membre, printre care şi Marea Britanie, au dreptul să decidă în privinţa liberalizării pieţelor interne ale forţei muncii până în 2013, maximum. „Din 2013 nimeni nu mai poate impune României restricţii pe piaţa forţei de muncă”, a spus şeful statului.

“Vă pot spune că şi astăzi am ridicat problema liberalizării forţei de muncă din România, dar răspunsul politicos a fost cel pe care îl ştiţi deja de ani de zile. Să sperăm că în 2012-2013 lucrurile se vor relaxa.” Traian Băsescu, Londra

“Exodul celor cu înaltă calificare, inechitabil”

Şeful statului a vorbit cu cei prezenţi şi a răspuns unor întrebări legate de emigraţie şi de condiţiile de muncă din România. El s-a referit la exodul specialiştilor români, între care şi medici, ca la un fenomen îngrijorător, dar a precizat că oamenii nu pot fi opriţi să emigreze.

„Nu vă ascund că adesea, în discuţiile cu omologi din UE reproşez acest lucru. Se organizează recrutări de medici, de ingineri, de IT-işti, în schimb, restricţii pe piaţa forţei de muncă pentru alte meserii sunt slavă Domnului. Atunci mi se apare inechitabilă această drenare a oamenilor cu înaltă calificare. Dar este maxim ce putem face – să observăm. Pe de altă parte, România susţine fără rezerve mobilitatea forţei de muncă în interiorul UE. Nu putem să fim demagogi, să spunem unui medic care decide ca temporar să lucreze în Marea Britanie «stai, domnule doctor, aici, că-ţi dăm noi 350-400-500 de euro pe lună, când el aici poate câştiga 3-4.000. Deci este un lucru pe care nu-l putem opri. Nu avem decât să producem medici suficienţi pentru a avea medici în ţară. Pe de altă parte, nu aş spune că toată suflarea medicală este drenată din România. Sunt colective de medici în spitale care nu sunt tentate să plece”, a mai spus şeful statului.

Preşedintele a fost solicitat îndeosebi de întrebări ale medicilor stabiliţi în Marea Britanie, care au insistat asupra retribuţiilor mici din domeniu din ţară.

Ajutoarele sociale dăunează muncii

Şeful statului a fost întrebat şi dacă nu există cumva posibilitatea ca mulţi dintre cei care ar avea nevoie de ajutoare sociale în România, să nu beneficieze de ele. Chiar dacă au fost erori, ele pot fi corectate, a declarat preşedintele. El a spus că unii ar profita de ajutoarele primite şi nu şi-ar mai lucra pământul: „Am inventat tot soiul de forme de ajutor înainte de alegeri şi deja nu mai e rentabil să munceşti pământul. Acestea am început să le retragem. Nu poţi să stai cu trei hectare în spatele casei şi să ceri ajutoare sociale. Altfel, sunt riscuri în acest proces, dar imediat ce vor fi sesizate, vor fi corectate”.

Preşedintele Băsescu se află pe 6 şi 7 iunie în vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. El a avut convorbiri cu premierul David Cameron, cu preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, şi cu oamenii de afaceri britanici.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version