Menu
in

Traian Băsescu: Românii din diaspora vin acasă să arunce bancomatele în aer, s-au antrenat la Londra, Paris…

Declarații șocante făcute de Traian Băsescu cu privire la românii din diaspora. Fostul președinte a pus în relație directă câteva spargeri recente de bancomate din România cu întoarcerea românilor din diaspora, pe care fostul președinte îi consideră „experți” în astfel de fapte. Potrivit EVZ, invitat la o emisiune realizată de Ion Cristoiu, Băsescu a făcut declarații halucinante.

În ultima vreme au fost aruncate în aer trei bancomate, la Sinaia, Arad și Belinț, în Timiș, furând sute de mii de lei. Autorii par experți în acest tip de fapte.

Bancomat aruncat în aer la Sinaia

Iată ce spune fostul președinte:

«Suntem celebri pentru tipul ăsta de operațiune în occident. Românii sunt… au venit acasă, deci au ascultat insistențele «români veniți acasă» și au început să vină.

Am ajuns la densitate suficient de mare de bancomate să fie rentabil să le arunci în aer și în România. (…)

Noi am scăpat de cerșetori, pentru că sînt prin altă parte, dar vor veni acasă, aduceți-vă aminte ce era în toate intersecțiile Bucureștiului. Păi nu vedeți că ei caută pe unii care sînt la a 56-a spargere, păi ăștia s-au antrenat în Londra, Paris, în Marsilia…

Or să prindă instituțiile noastre nepregătite pentru tipul ăsta de fraudă. Occidentalii ăștia care au bancomatele de 50 de ani sigur că știu cam ce se face cu ele. Noi care le avem doar de cîțiva ani o să vedeți ce surprize o să avem cu bancomatele, cu fraudarea lor.»

«Suntem foarte tari. În spargeri de locuințe, în bancomate și în comerțul cu carne vie, prostituția.», a mai adăugat Traian Băsescu.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version