in

Tot mai multe state aplică măsura izolării persoanelor care vin din România. Iată lista țărilor care impun restricții

România se află pe locul patru în topul ţărilor din Europa cu cea mai mare rată de infectare la o sută de mii de locuitori. Din acest motiv, mai multe state le interzic românilor să mai intre pe teritoriul lor sau le impun izolarea ori carantina timp de 14 zile.

Cel puţin 10 ţări au impus restricţii de călătorie cetăţenilor români după creşterea alarmantă a numărului de infectări din România, în condiţiile în care doar Suedia, Portugalia şi Luxemburg ne depăşesc la numărul de cazuri noi de Covid-19.

Trei ţări au anunţat deja că nu mai permit accesul cetăţenilor din România. Este vorba despre Malta, Norvegia şi Finlanda. În acelaşi timp, Cipru a anunţat că românii vor fi primiţi în interiorul graniţelor doar dacă prezintă un raport medical, efectuat cu 72 de ore înainte de intrarea în ţară, în care să se specifice că vizitatorul a fost testat negativ la infecţia cu noul coronavirus.

Alte state nu au fost atât de stricte şi permit accesul românilor, dar le impun 14 zile de izolare sau de carantină. Este vorba despre Estonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia şi Slovacia. Ultima țară care a luat această decizie a fost Austria, care în această dimineață a anunțat măsuri de izolare pentru cetățenii care vin din România.

Pe de altă parte, printre statele care stau cel mai bine la capitolul gestionării pandemiei se numără Liechtenstein, care a lichidat deja noul coronavirus de pe teritoriul său, precum şi Letonia şi Ungaria, care au o rată foarte mică de infectare.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/e-oficial-persoanele-care-vin-din-romania-intra-obligatoriu-in-izolare-14-zile-nerespectarea-este-penalizata-cu-amenda-de-1400-de-euro/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Prinsă de radar în Italia cu 703 km/h! Șoferița a rămas fără carnet și a primit 800 euro amendă

Compania aeriană Blue Air reia zborurile către Italia şi alte trei țări, în urma ridicării restricţiilor de călătorie