Câteva sute de persoane au protestat, duminică, 29 septembrie, în fața National Gallery, din Trafalgar Square, solidari cu demonstranții din România care încearcă să împiedice dezvoltarea controversatului proiect minier de la Roșia Montană.
Printre protestatari s-au aflat și câțiva cetățeni britanici. De altfel, unii dintre cei care au trecut prin zonă s-au alăturat protestului, după ce au fost informați despre scopul acestuia prin pliante împărțite de organizatori. S-a scandat „United we save Roșia Montană”, iar prin pancarte, atât în română cât și în engleză, s-a cerut oprirea mineritului pe bază de cianuri în România.
Mai multe fotografii, care îi reprezentau pe „artizanii” proiectului de lege privind mineritul pe bază de cianuri, printre care premierul Victor Ponta, ministrul Mediului, Rovana Plumb sau cel al Culturii, Daniel Barbu, au fost expuse în piață.
Protestul a avut parte și de un scurt moment muzical, doi tineri violoniști interpretând duete de Mozart.
O fată a adus la protest câteva kilograme de mămăligă cu brânză. Astfel, participanții, dar și unii trecători, au savurat câte o farfurie de mâncare românească.
Roșia Montană, proteste în Italia: „Suntem români și ținem la țara noastră și la viitorul ei” / VIDEO
Protestului i s-a alăturat, la un moment dat, vedeta de televiziune Gianina Corondan, care se află pentru câteva săptămâni la Londra. Ea a rămas până la sfârșitul manifestației și a promis că va veni și duminica viitoare.
Ion Holban, organizatorul protestului ne-a declarat că este cea de-a cincea manifestație de la Londra împotriva proiectului minier al firmei canadiene Grabriel Resources. Una dintre ele s-a desfășurat în fața Parlamentului Britanic, iar o alta la Ambasada României. Holban a mai spus că la proteste au participat mulți studenți, unii dintre ei venind din afara Londrei.
Mai mulți protestatari au spus că manifestațiile nu se mai referă doar la Roșia Montană, ci se îndreaptă împotriva clasei politice românești, care nu mai are soluții pentru cetățenii români, atât din țară, cât și din diaspora. Totodată, spun ei, protestele de la Londra au arătat că românii din străinătate pot fi uniți, iar în Marea Britanie există o comunitate românească.
Protestele vor continua, la Londra, în fiecare duminică, de la ora 14:30, locațiile urmând să fie stabilite de către organizatori.