Propunere de lege a Partidului Popular suedez împotriva ţărilor europene incapabile să-şi ţină cetăţenii mai puţin înstăriţi. România va trebui să plătească o taxă pe exportul de… sărăcie. Mai precis o despăgubire pentru fiecare cetăţean de-al său care cerşeşte pe străzile oraşelor suedeze.
La fel vor trebui să facă toate acele ţări comunitare care, din cauza unei politici insuficiente de sprijinire a categoriilor vulnerabile, constrâng populaţia înfometată să emigreze, descărcând astfel costurile sociale pe bugetele altor state.
România a cerut Suediei să interzică cerșetoria
Propunerea, care ar putea să ajungă curând pe masa Uniunii Europene pentru a sugera apoi o Directivă comunitară, a fost avansată de doi exponenţi ai partidului popular suedez, componenta de centru a Alianţei de centru-dreapta care conduce ţara.
Cei doi politicieni sunt Lotta Edholm, preşedintele Comisiei de educaţie pentru oraşul Stockholm şi Erik Scheller, Consilier politic al ministrului suedez pentru Şanse egale şi candidat la viitoarele alegeri europene.