in

Şoferul maşinii anti-PSD o reclamă pe Mungiu-Pippidi pentru discriminare: «Nu sunt un amărât, nu mor de foame.»

Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii anti-PSD, român rezident în Suedia, depune plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Alinei Mungiu-Pippidi, care a spus despre românii din diaspora că sunt săraci și needucați.

„Vreau să depun o plângere pentru doamna Pippidi, cu diaspora, care ne-a jignit. Nu sunt un amărât, nu mor de foame. Da, soţia mea şi băieţelul merg cu Wizz Air, dar nu pentru că sunt amărâţi. (…) A spus că suntem amărâţi, că mergem cu low cost. Merg cu low cost şi diferenţa i-o dau băiatului meu să-şi cumpere ceva. (…) Într-un fel, m-am simţit jignit, normal. Dacă bănuieşti ceva, ai o bază. La CNCN o să depun plângerea (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării). Dacă cei din diaspora se simt lezaţi de declaraţia doamnei, să ia legătura cu mine, dacă se simt lezaţi. Eu m-am simţit”, a declarat Răzvan Ştefănescu, citat de Mediafax.

Precizările vin după ce Alina Mungiu-Pippidi a scris, într-un editorial publicat pe România Curată, că românii din diaspora care zboară cu preţ redus sunt în „topul precarităţii economice şi sociale în mai multe ţări europene”.

„Iată că iese la iveală ce ştie oricine care ia o cursă low-cost, să zicem Ryan spre Berlin, care e unica alternativă oricum, şi asistă săptămînal la lupta fetelor teutone inflexibile cu populaţia prost plătită şi prost educată de români, în copleşitoare proporţie din totalul pasagerilor, care calcă toate regulile, se preface că nu pricepe ce i se spune, se aşează unde nu are voie şi face mai mult zgomot decît tot terminalul la un loc. Bine aţi venit în lumpendiaspora românească, aceea care conduce în topul precarităţii economice şi sociale în mai multe ţări europene, ca să nu mai vorbim de topul educaţiei, şi care face coadă pe 1 august la intrarea în ţară cu remorci de junk cars ataşate – că asta e marea afacere a românului, vînzarea unei rable”, a scris Mungiu-Pippidi.

http://ziarulromanesc.de/diaspora/politologul-mungiu-pippidi-nu-crede-in-mitingul-diasporei-o-masa-jalnica-manipulata-ordinar/

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mitingul diasporei a rămas fără organizator. Emanoil Cioacă nu semnează protocolul cu Primăria Capitalei

Cadavrul unui român, găsit în stare de descompunere într-o pădure lângă Genova, partenera sa este căutată