Nemulțumiri și contestații au luat naștere în cadrul vechilor și nou-înființatelor filiale din PSD Diaspora. Conducerii i se reproșează înființarea de filiale fantomă, fără membri, cu conduceri stabilite în ultimul moment, din persoane înscrise pe ultima sută de metri sau fără domiciliu în localitățile respective.
Conducerea social-democraților din străinătate a pornit o campanie agresivă de înființare de noi filiale. Astfel, au luat naștere noi organizații în Germania, Luxemburg, Cipru și mai nou în Italia, la Vercelli. Contestațiile au apărut în Germania, acolo unde se semnalează faptul că nu există imagini de la înființarea filialei și apoi la Luxemburg, unde președintă a fost aleasă Alexandra Cârstea, fără ca aceasta să aibă domiciliul în micul stat. Nici de la înființarea filialei din Cipru nu există alte date în afara comunicatului remis presei.
Ultima contestație vine din partea PSD Milano, în care se reproșează activitatea lui Iulian Braniște, nou ales în funcția de președinte PSD Vercelli.
Iată comunicatul primit din partea lui Constantin Manoliu, președintele filialei PSD Milano: