in

Salarii majorate în construcții în România: «Creșterea va readuce în ţară aproximativ 10% din muncitorii calificaţi»

Mărirea salariilor în sectorul construcţiilor va readuce în ţară aproximativ 10% din muncitorii calificaţi şi va reduce semnificativ exodul altora, a declaratpreşedintele Valentin Petrescu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), într-o conferinţă de specialitate.

„Orice firmă depinde de oameni. Şi nu poate avea rezultate o firmă care nu are salariaţi. În acest moment, în România există un deficit de 400.000 de persoane. Încercăm ca prin aplicarea Ordonanţei 114 să rezolvăm cât de cât problema salariaţilor pe mai multe planuri. Încercăm să stopăm plecarea oamenilor din ţară, încercăm să aducem înapoi oameni plecaţi, în special din Italia care se confruntă în prezent cu o recesiune. Cel puţin 10% dintre muncitorii calificaţi din străinătate estimăm că se vor întoarce în România. Nu vorbim de nişte salarii exorbitante. Pentru un specialist, un salariu de 500 de euro nu este ceva ieşit din comun. Însă de aici se pleacă. 3.000 de lei va avea un necalificat, iar pentru specialişti salariile vor fi mult mai mari”, a apreciat Valentin Petrescu, citat de Agerpres.

Acesta spune că majorarea salariilor până la un minimum de 3.000 de lei net pe lună pentru un muncitor din construcţii nu va duce la insolvenţe în acest sector, nici chiar în cazul IMM-urilor.

„Eu nu cred că vor dispărea IMM-uri. Am făcut tot felul de studii în acest sens. Impactul salarial faţă de anul trecut este foarte mic. Se învârte undeva între 1% în cazul cel mai bun şi 15% maxim în ponderea de salarii, nu în ponderea totală a cifrei de afaceri. În schimb, vor ieşi din zona salariilor gri”, a precizat pentru Agerpres preşedintele FPSC.

Acesta susţine că firmele din construcţii ar prefera să lucreze cu muncitori români care se întorc din alte ţări şi care sunt bine pregătiţi decât cu muncitori extracomunitari. Cu toate acestea, dacă nu există suficienţi muncitori români, companiile vor trebui să se orienteze către cei aduşi din afara UE.

Ordonanţa prin care se prevede majorarea salariilor trebuie îmbunătăţită, pentru că nu ne dorim creşteri doar în zona salarială. Există şi scăpări în această ordonanţă. Vrem un mediu de afaceri concurenţial, corect, transparent”, a spus Valentin Petrescu.

La rândul său, Cristian Erbaşu, vicepreşedinte FPSC, a apreciat că prevederile Ordonanţei 114 nu pot fi considerate ajutor de stat, la fel cum au considerat şi reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

Conform datelor avansate de Cristian Erbaşu, peste 25% dintre românii care au plecat să lucreze în străinătate muncesc în prezent în construcţii şi sectoare adiacente acestuia.

Ordonanța de urgență 114/2018, în vigoare, în prezent discutată în Parlament, privește instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

Potrivit acesti act normativ, în sectorul contrucţiilor, contribuţia de asigurări sociale scade cu 3,75% pentru angajaţii din domeniu, până în 2028, iar salariul minim brut va creşte la 3.000 de lei.

Salariul minim în construcţii a crescut la 3.000 lei. V-aţi întoarce în România pentru această sumă?

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Terracina, l-a stropit cu alcool și i-a dat foc, român arestat după ce a băgat în spital un moldovean

Magnano, român blocat cu TIR-ul pe o străduță extrem de îngustă, locuitorii au chemat carabinierii