Menu
in

Decizie scandaloasă! O companie aeriană blochează clienții care au cerut banii înapoi din cauza carantinei

O companie aeriană blochează clienții care au cerut banii înapoi din cauza carantinei. Ryanair a anunțat că a interzis vânzarea de bilete de avion pasagerilor care au cerut companiilor de tranzacții electronice returnarea banilor pentru zborurile pe care le-au ratat din cauza măsurilor de carantină impuse pentru combaterea pandemiei de COVID-19, relatează Insider.

Disputa dintre companie și clienții săi sau se învârte în jurul faptului că aceste bilete erau nerambursabile, lucru despre care un purtător de cuvânt al Ryanair citat de The Guardian spune că este „clar subliniat” în termenii și condițiile acceptate în momentul efectuării rezervării.

Potrivit CNN, Ryanair afirmă că aceste persoane au reușit să obțină „procesarea ilegală de stornări din partea” companiilor care au procesat tranzacțiile financiare online. Compania aeriană spune de asemenea că mai puțin de 1.000 de persoane vor fi afectate de această decizie.

Totuși, compania le va permite clienților interziși să își plătească „datoria restantă” pentru a fi scoși de pe lista neagră.

Grevă generală în Italia! Transporturi blocate, şcoli şi instituţii, afectate

Decizia luată de Ryanair a fost dezvăluită inițial de site-ul financiar MoneySavingsExpert care a scris că unii pasageri au fost informați de companie că nu mai pot zbura cu compania dacă nu returnează sumele de bani primite înapoi, acestea învârtindu-se între 545 și 857 de dolari.

Pasagerii au relatat că și-au cumpărat recent bilete pentru curse Ryanair fără a întâmpina probleme dar că au fost împiedicați să facă check-in-ul sau să își modifice data cursei.

„Este o decizie scandaloasă din partea Ryanair. Unii oameni ar putea simpatiza cu compania aeriană, dat fiind faptul că a suportat costurile originale ale zborurilor pe care pasagerii au ales să nu le ia. Însă și-a epuizat simpatia prin modul în care a tratat clienții ulterior”, afirmă Guy Enkor, redactor șef adjunct la MoneySavingsExpert.

Ryanair a anunțat anterior că nu va returna banii pasagerilor care și-au luat bilete pentru zboruri care nu au fost anulate din cauza pandemiei însă că le va permite să își schimbe data cursei sau le va oferi vouchere.

Săptămâna trecută, Autoritatea de Monitorizare a Concurenței și Piețelor din Marea Britanie și-a finalizat ancheta privind o posibilă încălcare a legii de către British Airways și Ryanair prin faptul că nu au oferit banii înapoi clienților care nu au putut zbura din cauza restricțiilor anti-Covid.

Autoritatea a concluzionat că legislația privind rambursarea biletelor de avion este neclară în asemenea situații și a cerut modificarea sa.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version