in

Românii iau cu asalt Germania, cel mai mare grup al migranţilor din categoria ţărilor UE

Imigrarea a atins un nou record în Germania. Potrivit Raportului privind situaţia demografică, dat publicităţii de către Oficiul Federal pentru Migraţie, Refugiaţi şi Integrare, în anul 2015 au fost înregistrate 2,14 milione de persoane intrate pe teritoriul Germaniei. Este cel mai mare număr înregistrat din 1952 încoace, adică din anul de când se întocmesc statistici demografice. În comparaţie cu anul 2014, se arată în Raport, scrie RFI, numărul migranţilor a crescut cu 45,9 procente.

În Raport se precizează că 45% dintre persoanele care s-au stabilit în Germania sunt cetăţeni ai unor ţări care aparţin Uniunii Europene. 13% provin din alte ţări europene care nu sunt membre ale UE. Aproximativ 30% dintre migranţi au venit din Asia, iar 5 procente din Africa. Ţara de provenienţă de unde au sosit, anul trecut, cei mai mulţi migranţi – adică refugiaţi – este Siria.

Pe de altă parte, Raportul cuprinde cifre exacte privind numărul persoanelor din ţările care după 2004, respectiv 2007, au devenit membre ale UE şi care au migrat în Germania. Cu 92.346 de persoane, cetăţenii români ocupă primul loc, fiind urmaţi de polonezi (63.045), bulgari (39.520) şi maghiari (19.750). Grupul cel mai mare al migranţilor, din categoria ţărilor UE, sosit, în 2015, în Germania, provine deci din România. (Potrivit unor informaţii neoficiale, vehiculate în cercuri diplomatice, în Germania ar trăi 500.000 de persoane originare din România, atât etnici români, cât şi etnici germani repatriaţi.) Pe primul loc s-a situat în anii trecuţi Polonia.

Celălalte ţări de provenienţă amintite în Raport sunt Turcia şi Rusia.

În Germania trăiesc, în prezent, 17,2 milioane de persoane care au migrat. Asta înseamnă 21 la sută din populaţia Germaniei care numără 80,62 de milioane. Circa 50% din cele 17 milioane de migranţi au obţinut cetăţenia germană.

În Raportul care se întocmeşte din 2 în 2 ani, semnat de şefa Oficiului, Aydan Özoğuz, se menţionează pentru prima dată numărul musulmanilor, estimat la 4,7 milioane, ceea ce însemnă peste 5 la sută din numărul total al populaţiei. Fiecare al 4-lea musulman a sosit de curând în Germania, ceea ce se explică prin faptul că numai anul trecut au venit în Germania peste 890.000 de refugiaţi din Orientul Apropiat. 51 la sută dintre musulmanii care trăiesc în Germania sunt originari din Turcia (adică sunt etnici turci sau kurzi), 17% vin din Orientul Apropiat (Siria, Afganistan, Irak etc.)

Raportul cuprinde şi date privind procesul de integrare. Din statisticile referitoare la numărul persoanelor care participă la cursuri de limbă, reiese că românii se situează, în prezent, pe locul 3 (cu 15.389 de cursanţi), după sirieni (cu 34.514 de cursanţi) şi polonezi (cu 15.744).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

”Nu-ți convine, pleacă la tine acasă, în România”: Coșmarul imobiliar al unei românce din Arezzo

România odihnită: 8.000 de asistaţi social care primesc venitul minim garantat de la stat ar fi putut munci