Diasporenii din orice ţară din lume sunt invitaţi să participe la selecţia candidaţilor Partidului Adevăr și Dreptate (PAD) pentru alegerile europarlamentare. Pentru prima dată în istoria românilor, românii din exil au la dispoziţie o întreagă listă de 20 de candidaţi, în propriul lor partid, născut ideologic la data de 10 august 2018.
La data de 1 octombrie 2018 PAD a recunoscut politic o listă de 20 de candidaţi la alegerile europarlamentare, dedicată exclusiv diasporei, prin Rezoluţia Diasporei Democrate.
Diasporenii care doresc să participe la selecţie pentru a deveni candidaţi PAD la Parlamentul European pentru legislatura 2019- 2024 trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- Să citească Doctrina, Programul şi Statutul partidului, asigurându-se că se regăsesc pe deplin printre valorile PAD şi liniile generale de acţiune politică adoptate în unanimitate la congresul din 10 noiembrie 2018.
- Să fie Membri PAD. Înscrierea în partid se poate face pe pad-dd.ro cu opţiunea „înscrie-te aici”
- Să îşi achite cotizaţia de membru pe un an în avans.
La adunarea generală a partidului din 10 noiembrie 2018 a fost votată în unanimitate o cotizaţie lunară de 5 euro pentru membrii PAD din afara graniţelor României. - Să fi locuit într-o altă ţară decât România pe o perioadă egală sau mai mare de 2 ani
- Să cunoască limba română şi minimum o limbă străină la nivel de conversaţie
- Să aibă cazierul curat şi o ţinută decentă în societate
- Să trimită un CV recent cu fotografie inclusă şi o scrisoare de intenţie de maximum o pagină, la adresele de email pad.dd.ro@gmail.com cc. diaspora.10august@gmail.com
- Să se implice cât mai activ la lansarea şi buna funcţionare a Clubului PAD din ţara de reşedinţă la momentul candidaturii precum şi la buna funcţionare a Filialei PAD din judeţul respectiv din România, conform Statutului.
Candidaturile sunt primite până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
În urma ieşirii UK din UE, vor rămâne 73 de locuri vacante în Parlamentul European. Majoritatea acestora se vor dizolva şi doar 27 de locuri vacante se vor redistribui Statelor Membre, din care României îi va reveni un loc suplimentar pe lângă cele 32 pe care le avea deja.
În legislatura 2019-2024, România va avea 33 de locuri în PE, care se vor distribui democratic între partidele politice româneşti, în funcţie de numărul de voturi întrunit de fiecare partid în urma alegerilor europarlamentare din mai 2019.
Bruxelles, 9 decembrie 2018