Menu
in

Tot mai mulţi români de peste 40 de ani pleacă DEFINITIV din ţară

Românii de peste 40 de ani îngroaşă rândurile celor care pleacă definitiv din ţara. Astfel, au ajuns să îi egaleze ca pondere, pe tinerii de 20-30 de ani care aleg să emigreze, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Potrivit datelor analizate, anul 2018 a fost unul de vârf în privinta emigrării definitive pe toate grupele de vârste. Dacă în urmă cu 20 de ani ponderea tinerilor de 20-30 de ani care emigrau definitiv era dublă față de cea a celor din grupa 40-50, astăzi aceste ponderi tind să se egalizeze.

Românii din străinătate trimit bani în ţară prin Revolut. Suma a crescut enorm în 2021

Nu au fost luaţi în calcul studenții români care își fac studiile în afara țării. Potrivit UNESCO, aceștia sunt de peste 15.000 și studiază cei mai mulți în UK (aproape 10.000), SUA (alți 4903), Olanda (circa 2800), Germania (2500).

Migraţia românilor

Un studiu complex al OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) dedicat emigranților români și realizat în anul pre-pandemic analizează și migrația românilor care pleacă prin prisma calificărilor de care aceștia dispun. Eterogenitatea este foarte mare: în țări precum Regatul Unit și Austria, aproximativ unul din cinci români lucrează în locuri de muncă înalt calificate.

În schimb, în ​​Spania și Italia, doar 5% dintre emigranții români dețin ocupații cu înaltă calificare, arată studiul citat, conform Hotnews.ro.

În Franța și Canada însă, peste o treime și, respectiv, două treimi dintre români sunt fie manageri, fie profesioniști, fie tehnicieni. În mod similar, în timp ce în medie în țările OECD, un sfert dintre emigranții români lucrează în ocupații elementare, această proporție crește la 38% în cazul Spaniei. Deși este adevărat că emigranții români au, în general, mai multe șanse de a lucra în locuri de muncă slab calificate, diferențele de gen în distribuția românilor pe ocupații sunt deosebit de pronunțate.

Românii sunt supracalificați pentru locurile de muncă pe care le au

Ratele de supra-calificare sunt mai mari pentru emigranții români decât pentru emigranții veniți din alte state, mai arată datele OECD. Supra-calificarea are loc atunci când nivelul de educație al unei persoane este mai mare decât competențele solicitate pentru jobul pe care îl ocupă.

Supra-calificarea a crescut în ultimii 20 de ani cu 16% în cazul românilor, în timp ce pentru emigranții din țările vecine, aceasta a înregistrato reducere cu 7%. Aceste rezultate ar putea reflecta cunoștințele relativ scăzute ale românilor asupra limbii vorbite în țara gazdă, accesul limitat la rețelele profesionale sau recunoașterea formală dificilă a competențelor dobândite în străinătate, pentru a cita doar câțiva dintre multitudinea de factori care influențează angajarea.

Românii din străinătate, loviţi de birocraţia din ţară. Dosarele de pensie, întârzieri URIAŞE

O mare parte a emigranților români se simt sub-utilizați la job, percepția lor fiind că potențialul lor nu este exploatat la maxim în țările în care emigrează.

Ce lucrează românii în Italia

În Italia și Spania segmente mari ale populației emigrante românești lucrează în agricultură – 9% și respectiv 12% și în activități casnice – 15% și 12%. În Belgia și în Regatul Unit, în schimb, aproximativ 23%, respectiv 11% dintre români lucrează în activități administrative și de servicii de asistență.

Muncitorii români sunt importanți în industria prelucrătoare din Germania și Austria, în timp ce în Canada oferă – mai mult decât în ​​orice altă țară – o contribuție semnificativă la sistemul educațional, mai arată datele OECD.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version