Demografia României este în mare suferință, iar populația continuă să scadă, potrivit ultimelor date de la Institutul Național de Statistică. România rămâne o țară de emigrare, iar fenomenul de îmbătrânire este de neoprit.
Populaţia rezidentă a României a fost, la 1 ianuarie 2021, de 19.186.000 persoane, în scădere cu 142.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2020.
Cauza principală a acestei scăderi este sporul natural negativ, iar al doilea motiv îl constituie fenomenul de emigrare, potrivit unui raport INS citat de news.ro.
Îmbătrânirea demografică
Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze, ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani, informează News.ro.
”La 1 ianuarie 2021 populaţia rezidentă a fost de 19.186.000 persoane, în scădere cu 14.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2020.
Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor-vii cu 120.273 persoane). Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51%)”, arată datele INS.
Populaţia rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.
Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani).
Ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani a ajuns la 715 mii persoane (3.707.000 faţă de 2.992.000 persoane), în creştere faţă de 630.000 persoane la 1 ianuarie 2020.
Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53 la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.
Țară de emigrare
Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 28.825 persoane).
La 1 ianuarie 2021, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10.286.000 persoane, în scădere cu 1,6% faţă 1 ianuarie 2020.
Populaţia feminină la 1 ianuarie 2021 a fost de 9.795.000 persoane, în scădere cu 0,7% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2020 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8 (la 1 ianuarie 2020) la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2021).
Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a înregistrat o scădere de 0,1 puncte procentuale (de la 15,7% în 2020 la 15,6% la 1 ianuarie 2021). Ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,4 puncte procentuale (de la 18,9% în 2020 la 19,3% la 1 ianuarie 2021).
Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53 (la 1 ianuarie 2020) la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2021).
Sold migratoriu negativ
”România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării.
Soldul migraţiei internaţionale în anul 2020 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu aproape 29.000 persoane.
În cursul anului 2020, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (54,1%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (60,5%)”, arată datele INS.