Petruş Teleanu are 46 de ani. Originar din Câmpulung (Argeş), fost angajat la ARO, el a ales, de aproape un deceniu, să meargă la muncă an de an în Corsica. Insula franceză din Mediterană unde Petruş şi soţia sa lucrează din martie până în noiembrie într-un sat de vacanţă german instalat pe coasta nordică a insulei, în localitatea Algajola.
„Soţia şi cu mine am venit primii (români) aici. Pe urmă a venit un frate, apoi alt frate, o rudă iar acum suntem vreo 18 în acelaşi loc unde lucrez eu”, a declarat el pentru RFI.
„Muncim, suntem plătiţi, suntem deci fericiţi. Cu corsicanii, cu care nu prea avem în general contact pentru că suntem într-o structură germană, ne înţelegem foarte bine. Ne apreciază pentru că suntem foarte muncitori”.
„Ne este greu aici, ne-am sacrificat familiile, sunt oameni aici care şi-au lăsat copii în grija bunicilor, şamd. Ducem dorul de casă dar fără sacrificii nu se poate”.
„În România nu sunt încă lucrurile bine puse la punct, se mişcă foarte greu, nu am observat mari schimbări, ba dimpotrivă, de fiecare dată când ne întoarcem acasă parcă lucrurile merg şi mai greu. În România nu suntem bine plătiţi, nu sunt locuri de muncă, … De asta suntem aici, de asta am preferat cu sacrificii să ajungem aici”.
„Mi-aş dori din tot sufletul să revin în România ca să muncesc acolo, aproape de familia mea, dar nu mă văd deloc făcând asta. Chiar dacă se schimbă ceva, o să dureze prea mult ca să mai apuc eu asta…”
„Nu am suferit niciodată, nici eu nici vreun alt român, din cauza presupusului rasism al corsicanilor. Ne respectă şi noi la rândul nostru îi respectăm deci nu avem probleme”.