Români care s-au săturat de viața în străinătate – Nu toți cei care pleacă sunt fericiți. Dorul de familie, de casă, dar şi faptul că nu şi-au văzut copiii crescând, i-au determinat pe unii dintre români să se întoarcă acasă, după ani grei de muncă petrecuţi în alte ţări.
>>> Îndemnul unui italian pentru români: „Fiți mândri de apartenența la Biserica Ortodoxă”
Fraţii Iftimie și Liviu Pătrașcu sunt din Slobozia Conachi, judeţul Galaţi, şi au fost plecaţi 12 ani în Italia, Cehia, Germania şi Irlanda. „Eu, când am plecat, am plecat normal să îmi cumpăr o maşină. Atât, am zis. „Mă duc, îmi iau o maşină şi mă întorc acasă. Aşa, ca orice român.”, a povestit Iftimie Pătrașcu pentru Știrile ProTV.
Au lucrat uneori şi câte 10 ore fără nicio zi liberă în confecţii metalice şi sudură, dar au trimis acasă bani în timp ce ei trăiau modest.
Liviu şi-a cunoscut soţia, româncă, în Cehia. Au doi copii, de doi şi cinci ani, iar al treilea este pe drum. Când familia s-a mărit, a început să se gândească serios. „Dorul de familie, în primul rând. Şi viaţă de acasă nu se compară cu toţi banii din străinătate. Copiii deja erau mari, începuseră să întrebe: „când vii acasă, cât mai stai? Ce mai faci acolo?” Ce-am pierdut toţi anii, banii chiar nu au nicio valoare.”, a povestit Liviu Pătrașcu.
>>> Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a decorat o tânără româncă pentru „angajamentul social și munca de voluntariat”
Cel mai fericit că i s-au întors băieţii acasă şi şi-au deschis un magazin este, însă, tatăl lor. ”Acum e frumos. Acum e bine, să mor dacă nu e bine. Trăiesc şi eu, am copiii pe lângă mine, nu mă mai doare capul, nu mai stau cu grijă că sunt plecaţi.”, sune tatăl.
La câteva sate distanţă, în Tulucești, locuiește Pandele Popoiu, de 65 de ani. A cântat pe străzile din Veneţia şi în restaurante. „Mă vedeau cârciumarii cum cântam la stradă şi spuneau „Băi, tu vii să cânţi diseară la mine!”″
A ajuns să câştige şi 150 de euro pe zi. Diabetul, însă, l-a obligat să revină în România. Aici i-a fost amputat un picior şi odată cu el şi aripile. „Ce să faci în România, aici? Până deschizi o afacere, eşti halit. Spăgi, spăgi, spăgi peste tot. Ce să faci?”
Acum trăieşte din pensie şi dintr-un ajutor pentru persoanele cu dizabilităţi. Ar încerca să îşi deschidă o mică afacere, dar a aflat că statul român îi va tăia indemnizaţia, aşa că a renunţat.
>>> Prima zi de școală, suferința copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate. «În dimineaţa în care mama sa a plecat la munca în Italia, a fugit de la şcoală»