in

Români atacați cu bombe în Irlanda de Nord, autorităţile în alertă: „Este un atac motivat rasial”

Două bombe au explodat în fața casei unor români din Londonderry, Irlanda de Nord, din fericire fără a face victime.

Prima bombă a explodat sâmbătă, 8 martie, în jurul orei 01.30, în fața locuinței unor români, din zona Lapwing Way, Londonderry. Potrivit poliției, în casă se aflau cinci persoane, printre care și un copil.

Aproximativ în același timp, o altă bombă a explodat în ușa casei unor români din zona Lincoln Court, din aceeași localitate. Ușa a fost dărâmată de explozie, însă cele patru persoane care locuiesc în casă nu au fost rănite, potrivit Belfast Telegraph.

Poliția a clasificat cele două incidente ca fiind atacuri rasiale, motivate de ură, iar rămășițe ale celor două dispozitive explozive au fost prelevate și duse la un laborator medico-legal pentru examinare în vederea strângerii de dovezi.

Un reprezentant al autorității locale, Pat Ramsey, a declarat că cele două familii de români au fost vizate de atentatori.

„Se pare că acest atac îngrozitor a fost motivat rasial, iar aceasta este o concluzie foarte îngrijorătoare”, a declarat Ramsey. „Dispozitivele folosite au funcționat, iar acest atac rușinos trebuie să fie condamnat de toată comunitatea noastră,” a mai spus politicianul.

„Gândurile mele sunt alături de familiile vizate care au îndurat o astfel de experiență terifiantă, în timpul acestui atac inacceptabil. Noi trebuie să prețuim, să respectăm și să acceptăm imigranții care trăiesc în acest oraș. Muncitorii imigranți aduc o contribuție semnificativă la economia și societatea noastră.”

„Aștept o anchetă completă a poliției în legătură cu acest atac. Cei responsabili trebuie să răspundă în fața legii. Fac apel la toți cei care ar putea să dea informații folositoare, să contacteze poliția locală”, a încheiat Pat Ramsey.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Campi Bisenzio, ce spune cooperativa: „Angajaţii ar trebui să preţuiască lucrul pe care îl au”

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, se întâlneşte cu românii din Roma