„Am câştigat o bătălie, dar nu războiul. De acum înainte nimeni nu va mai pune vreodată la îndoială dreptul de vot al diasporei. Dar este imperios necesar să batem fierul cât e cald, să obţinem legea pentru votul prin corespondenţă, poştal sau electronic, ce-o fi, pentru ca umilinţa pe care am îndurat-o să nu se mai repete. Preşedintele Iohannis s-a pronunţat deja asupra importanţei votului prin corespondenţă. Aşteptăm faptele.
După aceste alegeri, ar trebui să înţeleagă şi Europa maturitatea cetăţeanului român şi modul în care a reuşit să achiziţioneze mentalitatea de cetăţean european. În timp ce în alte ţări se luptă pentru secesiune pe criterii etnice şi religioase, România arată că este cu un pas înainte: într-o ţară majoritar ortodoxă, românii au ales Preşedinte un etnic german de religie protestantă. Sunt toate lucruri de care Europa trebuie să ţină cont. Să nu ne mai considere cetăţeni de categoria a doua.”
Robert Răducescu prezintă câteva concluzii esenţiale după această perioadă electorală, dar nu înainte de o cerere imediată şi fără nuanţe: „În primul rând cerem demisia imediată a guvernului Ponta, pentru fraudarea alegerilor şi încălcarea dreptului de vot al românilor din diaspora.”
Apoi ar trebui să demisioneze cei responsabili din MAE: „Dacă ar avea onoare, şi-ar depune demisiile toţi ambasadorii şi consulii din ţările şi oraşele unde au fost probleme la vot. Din toată diaspora, nu numai din Italia. Trebuie remaniat întreg corpul diplomatic românesc. Sunt familii întregi care papă degeaba banii noştri, soţ, soţie, mătuşă, unchi, toţi în funcţii prin consulate, de la portari la consuli generali.”
Iată care sunt paşii pe care ar trebui să-i facă politica românească, în noile condiţii de după votul din 16 noiembrie:
„În primul rând vrem ca această Diasporă să fie reprezentată în Parlament în mod corespunzător. Aceasta va fi o altă bătălie, vrem reprezentanţi din diaspora, care să reprezinte aceste milioane de români a căror rol a fost recunoscut de toţi. Aceasta trebuie să se vadă şi în componenta parlamentară. Trebuie modificată legea electorală şi acordate mai multe locuri diasporei în Parlamentul României. Vrem să treacă şi acea propunere a noastră, ca fiecare candidat la Parlamentul României sa fie domiciliat în comunitatea pe care vrea să o reprezinte. E o condiţie de bun simţ. Noi în România avem nevoie de foarte mult bun simţ acum. Să renunţăm la fesenisme.
În al doilea rând vrem să fie aprobată legea reprezentanţilor comunităţii, pentru ca diaspora să aibă reprezentanţi locali în ţările de reşedinţă. Să se termine cu minciunile şi diversiunile pesediste, cu comitete adhoc, diaspore progresiste, congrese ale românilor din diaspora făcute pe ascuns, consilii ale diasporei, aceste fantomatice forumuri care vor să organizeze viaţa diasporei. Doar votul poate da reprezentativitate. Reprezentanţii comunităţii vor fi numai cei aleşi.
Iar dacă vom avea reprezentanţi locali, această dorinţă de participare la vot care s-a văzut la aceste alegeri va fi transferată şi la alegerile locale din ţările unde trăim. Vor înţelege toţi importanţa de a avea o voce în guvernul localităţii respective. Trebuie sa avem o lege pentru aceştia.”
Care este secretul menţinerii unui grup activ al PDL în Italia? „Ne-am reorganizat. Noi am arătat ce înseamnă o bună organizare, mulţi ne-au luat în râs în momentul în care am reorganizat PDL Diaspora, mulţi au crezut că suntem distruşi pentru că am renunţat la aşa zisele filiale fictive. Am renunţat la funcţii şi am rămas puţini, dar buni.”