Andrei M., 37 de ani, este acum la București. A muncit în Italia, a rămas fără loc de muncă și s-a întors înapoi acasă. A stat șase ani în Toscana și a lucrat de toate. Cel mai mult timp șofer. Îi place să vorbească în limba italiană și spune că adoră viața în Toscana.
Își aduce aminte cât de periculoasă este autostrada Bologna – Roma și câte accidente a văzut. Conducea mașini mari, tiruri, așa că știe care sunt străzile morții. Adoră bucătăria italiană și din când în când, la București își cumpără un vin bun toscan, își prepară salate mediteraneene și nelipsita pastă.
«Mi-a plăcut foarte tare în Toscana și dacă nu-mi merg bine lucrurile în România, dacă se vor strica de tot, îmi voi vinde casa și mă mut în Toscana. Am rămas în relații foarte bune cu angajatorii italieni. Acum lucrez tot șofer în transportul internațional și sunt mulțumit. Dar în Italia era altfel, ieșeam, ne plimbam, vizitam, oamenii erau prietenoși.»
Andrei, ce i-ai sfătui pe cei care își pierd locul de muncă în Italia?
”Nu-mi place să dau sfaturi. Eu pot să spun că m-am gândit bine și mi-am lăsat o portiță să mă reîntorc. Muncisem deja câțiva ani și îmi cumpărasem o căsuță în București, iar soția mea dorea să fie aproape de familie. Avem și o fetiță în clasa I și ne-am gândit că unde începe școala acolo va trebui să ne stabilim. Prin munca mea am văzut toată Europa și am cunoscut mulți români plecați. Concluzia mea că în Toscana se trăiește și se iubește viața altfel”
”E minunată și mă gândesc des acolo. Decizia este foarte grea. Te întorci la ai tăi, de muncă se găsește, dar este plătită mai puțin ca în Vest, iar costurile sunt duble. Viața acasă este foarte scumpă. În plus, după ce trăiești în Italia, te dezobișnuiești de șpagă! Îți ia timp să te dumirești ce vor oamenii de la tine.”
Andrei M., București: ”Ador Toscana, toscanii!”
De ce te-ai reîntoarce în Italia?
”Pentru că ador Toscana, toscanii! Este frumoasă, este civilizată, se muncește cu plăcere, se câștigă bine dacă ești serios, se mănâncă foarte bine iar despre vinuri… n-am cuvinte. Eu în România nu eram cunoscător decât de bere, fiindcă eram sportiv… Dar în Italia mi-am îmbunătățit gusturile, italienii din Toscana sunt rafinați. Îmi plac hainele italiene care au o croială impecabilă, îmi plac pantofii… ce mai… îmi place tot!”
Despre românii care fac prostii în Italia ce spui?
«Mă deranja când locuiam acolo. Mă deranja când auzeam că au ucis bătrâni în bătaie pentru a le fura din casă. E prea mult. Eu le-aș da muncă silnică pe viață! Vedeam prostituate prin multe parcări și uneori îmi venea să le spun: “măi fetelor, mergeți și munciți că ajungeți să câștigați cât vă trebuie!”. Nu e treaba mea, dar sunt convins că s-ar descurca bine prin muncă onestă.»
Crina Suceveanu