Răzbunarea muncitorilor români: Nu au fost plătiți și au distrus pereții de la un întreg etaj pe șantierul unde lucraseră. Daune de 30.000 de euro. Autorii sunt trei români care au lucrat pe șantierul unei noi extensii de la o școală din Neubeckum, cartier din Beckum (în landul Renania de Nord-Westfalia).
La parter, toată tencuiala de ghips din 8 săli de clasă a fost sistematic distrusă, de asemenea și la primul etaj erau distrugeri. În total 870 de metri de pereți distruși! Școala ar fi trebuit să fie dată în funcțiune după vacanța de vară. Acum termenul de predare va fi mult întârziat.
Distrugerea a fost descoperită pe 11 mai, de angajații unei firme de pe șantier. Primăria a făcut un denunț, iar poliția a deschis o anchetă.
La scurt timp, autorii au fost găsiți: sunt români. Potrivit publicației Die Glocke, misterul acestui vandalism este rezolvat. Când a fost descoperită distrugerea, martorii au relatat poliției că trei bărbați de la o firmă de construcții au plecat de la școală cu o mașină.
Poliția a lansat o urmărire generală pentru acest vehicul, fiind identificată la scurt timp pe o stradă din Neubeckum. În mașină au fost găsiți doi bărbați din România, de 24 și 25 de ani, și un al treilea român, de 25 de ani care locuiește în Dortmund.
Cel în vârstă de 24 de ani, în cele din urmă a recunoscut, în cursul interogatoriilor la poliție, că ei au comis distrugerea în 11 mai, între orele 15:45 și 16:08, pentru că erau frustrați. Nu primiseră de la angajator banii promiși pentru pentru munca lor.
Zidurile avariate vor trebui să fie complet refăcute. Daunele se ridică la peste 30.000 de euro.